Versiunea completă
Business Internaţional

Menatep renunta la obligatiuni de 150 de mil. dolari

Banca rusa de retail Menatep St. Petersburg, detinuta de principalii actionari ai companiei petroliere Yukos, a fost obligata sa anuleze o operatiune de emitere de obligatiuni in valoare de 150 de milioane de dolari. Procesul de anulare a survenit din cauza intensificarii investigatiilor asupra grupului

Florin Cepraga · 22 octombrie 2003 · 2 min de citit



Banca rusa de retail Menatep St. Petersburg, detinuta de principalii actionari ai companiei petroliere Yukos, a fost obligata sa anuleze o operatiune de emitere de obligatiuni in valoare de 150 de milioane de dolari. Procesul de anulare a survenit din cauza intensificarii investigatiilor asupra grupului.



Politia a perchezitionat, marti, birourile bancii din St. Petersburg pentru a efectua verificarile referitoare la plata taxelor din 2000 si 2001. Raidul a avut loc in lumina noilor probe care incrimineaza actionarii Yukos, executivi din cadrul companiei petroliere, dar si angajati si companii afiliate.



Procurorul rus adjunct Vladimir Kolesnikov a declarat, in aceeasi zi, ca, in curand, se vor aduce acuzatii impotriva oficialilor Yukos. El a respins ideea larg rapandita ca in spatele investigatiilor s-ar ascunde vreo motivatie politica impotriva lui Mikhail Khodorkovsky, directorul executiv si principalul actionar al Yukos.



Kolesnikov a declarat agentiilor de presa ruse ca nu are nici o dorinta personala de a-l inchide pe Khodorkovsky. “Dar nimeni nu ar trebui sa fraudeze sau sa comita inselaciuni pentru ca va fi tras la rapundere pentru tot ce a facut,” a adaugat aceasta.



Banca Menatep St. Peterburg a confirmat ca a decis sa anuleze emiterea de obligatiuni care fusese planificata, la cateva saptamani dupa ce Yukos a optat pentru ridicarea de noi bani in urma unui imprumut sindicalizat si nu prin obligatiuni, asa cum fusese prevazut initial.



Conducerea bancii a declarat, de asemenea, ca a renuntat de mult la taxele pentru anii 2000 si 2001 cu deplinul acord al autoritatilor ruse, astfel ca nu are de ce sa se ingrijoreze din pricina ultimelor anchete.



Trust Investment Bank, controlata tot de principalii actionari ai Yukos, a anuntat, in urma cu doua zile, ca va da unda verde emietrii de obligatiuni si a numit Citibank sa se ocupe de management. Agentia de rating Moody’s a acordat E plus la capitolul putere financiara si B1/NP pentru depozite in valuta pe termen scurt si lung. florin.cepraga@zf.ro

Citește și