Mentorul lui Zarqawi, anchetat pentru "conspiratie"
Mentorul lui Zarqawi, anchetat pentru "conspiratie"
Fostul mentor al liderului Al-Qaida din Irak, arestat la inceputul lunii iulie in Iordania, face obiectul unei anchete pentru “conspiratie”, a anuntat ieri o sursa judiciara. Potrivit sursei, Isam al-Barqawi, cunoscut drept Abu Mohammed al-Maqdesi, “este mentinut in detentie pentru o perioada de 15 zile, care poate fi prelungita, la ordinul procurorului de stat, in cadrul unei anchete pentru conspiratie in scopul comiterii de actiuni subversive”. Barqawi a fost arestat la 6 iulie de catre autoritatile iordaniene, care il acuza ca “a contactat grupari teroriste”. Anterior, cu mai putin de o saptamana in urma, el fusese arestat si apoi eliberat. “Dupa eliberare, am primit informatii potrivit carora ar fi contactat grupari teroriste din exteriorul Iordaniei”, a declarat vicepremierul iordanian, Marwan Moasher. Fostul mentor al iordanianului Abu Mussab al-Zarqawi – liderul al-Qaida din Irak – a acordat mai multe interviuri dupa prima sa eliberare, la 30 iunie, si a criticat atacurile din Irak care ii vizeaza pe civili. Mediafax
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026