Versiunea completă
Business Internaţional

Merkel: Germania nu poate salva singură economia mondială

Cancelarul german Angela Merkel a respins joi soluțiile rapide propuse de unii lideri europeni pentru rezolvarea crizei financiare din Europa, afirmând că Germania nu poate salva singură economia mondială, iar țările partenere din G20 trebuie să ajute, transmite Bloomberg.

Anca Dumitrescu - Mediafax · 14 iunie 2012 · 2 min de citit

Într-un discurs susținut în Parlamentul de la Berlin, Merkel a spus că criza datoriilor și rolul Germaniei în oprirea acesteia vor fi principalul subiect al discuțiilor la viitorul summit al G20 din Mexic.

Germania se va folosi de soliditatea sa economică în beneficiul unității europene, a euro și a economiei mondiale, a arătat Merkel, care se opune însă măsurilor “aparant ușoare” care riscă să aibă efecte adverse.

“Toți ochii sunt pe Germania. Dar știm cu toții că puterea Germaniei nu este infinită. Responsabilitatea noastră ca cea mai mare economie a Europei este să ne folosim credibil puterea, astfel încât să putem fi utili Europei”, a spus Merkel.

Ea a adăugat că găsirea unei soluții pentru criză este “o sarcină herculeană”, care necesită ca națiunile europene să adopte pas cu pas “uniunea politică”, cedând pe parcurs o parte din suveranitatea națională.

Merkel va participa la summitul G20 de pe 18-19 iunie din Mexic, în timp ce în Grecia vor avea loc pe 17 iunie alegeri generale care vor decide soarta regiunii euro.

Cererea Spaniei a unui ajutor de până la 100 de miliarde de euro pentru susținerea băncilor nu a reușit să calmeze turbulențele de pe piețele financiare care, potrivit președintelui american Barack Obama, afectează economia SUA, în an electoral.

Împrumuturile băncilor spaniole de la Banca Centrală Europeană au atins nivelul record de 287,8 miliarde de euro în luna mai, în timp ce randamentul obligațiunilor pe termen de 10 ani a depășit pragul psihologic de 7%.

Agenția de evaluare financiară Moody’s a retrogradat Spania, de la “A3” la “Baa3”, pe ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, și a revizuit calificativul suveran al Ciprului de la “Ba1” la “Ba3”, marcând o agravare a crizei datoriilor din Europa.

Citește și