Versiunea completă
Companii

Metro a acelerat in a doua jumatate a anului

Dupa ce in prima jumatate a anului afirma ca vrea sa investeasca mai mult in dezvoltarea serviciilor mai degraba decat a numarului de magazine, grupul german Metro a decis ca le poate face pe amandoua in paralel. Astfel, reteaua cash & carry Metro va ajunge la 19 magazine la sfarsitul acestui an, grupul german continuand ritmul de expansiune din ultimii doi ani, cu cate patru magazine pe an

Ionut Bonoiu · 27 noiembrie 2003 · 3 min de citit

Dupa ce in prima jumatate a anului afirma ca vrea sa investeasca mai mult in dezvoltarea serviciilor mai degraba decat a numarului de magazine, grupul german Metro a decis ca le poate face pe amandoua in paralel. Astfel, reteaua cash & carry Metro va ajunge la 19 magazine la sfarsitul acestui an, grupul german continuand ritmul de expansiune din ultimii doi ani, cu cate patru magazine pe an.
“In luna decembrie va fi deschis al patrulea magazin in Bucuresti. Acesta este situat in sudul orasului, in zona Berceni. Prin acest magazin ajungem la faza finala a expansiunii din Bucuresti, toate cele patru puncte cardinale fiind acoperite”, a declarat Delia Nica, director relatii publice la Metro Cash & Carry Romania.
Prin deschiderea acestui magazin, care ar fi al 19-lea, grupul german este doar la un magazin distanta de nivelul estimat pentru prima faza a expansiunii sale din Romania. La intrarea pe piata romaneasca, in anul 1996, grupul german stabilise ca obiectiv zece magazine. In 1998 erau deschise patru magazine si o data cu schimbarea directorului general obiectivul final al expansiunii a fost marit la 20 de magazine pana la sfarsitul anului 2004, iar ritmul a fost accelerat. Astfel, in fiecare din ultimii doi ani au fost deschise cate 4 magazine, Metro ajungand la inceputul acestui an sa detina 15 magazine, din care trei in Bucuresti.
In aceste conditii si cifra de afaceri a grupului a crescut de la an, volumele realizate prin reteaua Metro don Romania situand compania pe unul dintre primele locuri din punctul de vedere al cifrei de afaceri. Astfel, daca in anul 2001 cifra de afaceri a companiei a fost, potrivit datelor de la Ministerul de Finante, de 14.100 miliarde lei (peste 540 milioane euro, conform cursului mediu anuntat de BNR) anul trecut indicatorul a crescut la peste 21.300 miliarde lei (mai bine de 680 de milioane de euro). In prima jumatate a acestui an vanzarile retelei au crescut, potrivit oficialilor Metro, cu 35% fata de anul trecut.
Astfel, spuneau reprezentantii companiei, daca in prima jumatate a anului 2002 magazinele Metro vandusera de 300 de milioane de euro, in prima jumatate a acestui an valoarea a crescut la 400 milioane euro. Cu toate acestea, reprezentantii Metro isi mentin obiectivul anuntat pentru acest an – 700 de milioane de euro, ceea ce inseamna ca vanzarile din a doua jumatate a anului ar trebui sa se mentina la acelasi nivel cu cele realizate in aceeasi perioada a anului trecut.
Explicatia ar putea fi data de faptul ca cea mai mare parte a magazinelor deschise in acest an vor conta destul de putin in vanzari, fiind deschise destul de tarziu. Astfel, Metro a deschis un magazin la Suceava in luna octombrie, inca unul ieri la Targu Mures, iar al 19-lea va fi deschis in luna decembrie la Bucuresti.
Magazinul deschis ieri de Metro la Targu Mures a implicat o investitie de 15 milioane euro, constructia lui fiind demarata la mijlocul lunii Iunie.Suprafata de vanzare a magazinului este de aproximativ 6.400 de metri patrati incadrandu-se in formatul tipic al magazinelor Metro, gama de produse incluzand peste 15.000 de articole alimentare si nealimentare.
Singurul concurent pe piata locala al Metro este un alt grup german, Rewe, care prin divizia Selgros Cash & carry opereaza in prezent cinci magazine. Primul magazin a fost deschis in anul 2001 la Brasov, acesta fiind urmat de inca trei anul trecut, doua in Bucuresti si unul in Targu Mures. Anul acesta a fost deschis un alt magazin Selgros in Bucuresti, in zona Berceni. Ritmul de extindere anuntat initial de Selgros era de 3-5 magazine anual. Ulterior, grupul a revenit si a anuntat in acest an o usoaraincetinire a ritmului de dezvoltare a€“ 2-3 magazine pe an. Explicatia oferita era aceea ca recesiunea pe care o traverseaza economia europeana, si cea germana in special, a determinat grupul german sa fie “mai atent cu investitiile”. Astfel, pentru filiala din Romania investitiile in extindere urmeaza sa fie facute exclusiv din fluxul propriu de numerar.
ionut.bonoiu@zf.ro

Citește și