Metro Cash & Carry intra in Deva cu cel mai mare magazin al retelei
Metro Cash & Carry, cel mai mare jucator din retailul alimentar romanesc, cu afaceri de 1,59 mld. euro anul trecut, a investit 20 mil. euro in primul magazin al retelei situat intr-un oras - Deva - cu mai putin de 100.000 de locuitori.
Metro Cash & Carry, cel mai mare jucator din retailul alimentar romanesc, cu afaceri de 1,59 mld. euro anul trecut, a investit 20 mil. euro in primul magazin al retelei situat intr-un oras – Deva – cu mai putin de 100.000 de locuitori.
Mai mult chiar, magazinul din Deva este prima unitate a grupului german situata intr-o locatie luata in concesiune, pana in prezent magazinele Metro fiind deschise in spatii proprii. Reprezentantii Metro spun ca expansiunea ar putea fi continuata in urmatorii ani daca vor identifica alte zone cu potential pentru businessul local. De altfel, deschiderea de la Deva vine dupa o perioada de trei ani in care retailerul nu a mai inaugurat niciun magazin, in schimb grupul din care face parte si Metro Cash & Carry a intrat agresiv cu divizia de hi-permarketuri. Deva, desi este un oras care are doar 70.000 de locuitori, a fost vizat pana acum de sapte retele internationale de comert alimentar, inclusiv Metro, Real si Carrefour. Reprezentantii Metro Cash & Carry au spus ca Deva a fost aleasa ca locatie pentru expansiunea retelei datorita apropierii sale de alte orase, precum Sebes, Simeria sau Petrosani, aceasta zona avand circa 250.000 de locuitori. “Deva este ultimul ‘white spot’ pe care l-am acoperit. Cautam in continuare astfel de oportunitati pentru expansiune si nu excludem Bucurestiul. Putem lua in calcul si locatii inchiriate”, a declarat Vladimir Vava, directorul operational al Metro Cash & Carry Romania. Vava a mai spus ca piata locala ramane atractiva pentru Metro Cash & Carry si ca investitiile in remodelarea magazinelor vechi din retea, proiect demarat in 2006, vor continua si anul viitor. In total in acest an compania va remodela trei magazine vechi din retea prin investitii ce pot fi estimate la 10-15 mil. euro, iar in 2009 este planificata remodelarea magazinului Metro Voluntari din Capitala. Metro Cash & Carry Romania, companie a grupului german Metro, numara in prezent 24 de magazine, cu o suprafata totala de vanzare de 168.000 mp. Anul trecut cifra de afaceri a retelei a ajuns la 1,59 mld. euro, in crestere cu 11% fata de 2006, in conditiile in care reteaua nu s-a extins in locatii noi in acest interval. Cresterea ar putea fi accelerata in acest an dupa deschiderea de la Deva.Citește și
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026