Versiunea completă
Eveniment

Metroul bucureștean trece în subordinea Primăriei Capitalei

Guvernul va decide în perioada următoare trecerea Metrorex de la Ministerul Transporturilor în subordinea Primăriei Capitalei, va începe procedurile de privatizare la CFR Marfă și va introduce management privat la Tarom, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, la începutul ședinței de Guvern.

Alexandru Moise - Mediafax · 5 septembrie 2012 · 1 min de citit

“În Guvern o să adoptăm în perioada imediat următoare câteva măsuri pe care demult trebuia să le adoptăm. Prima dintre ele ar fi trecerea metroului la primăria Municipiului București, pentru că trebuie continuate investițiile. S-a vorbit destul de mult de tronsonul spre Drumul Taberei și ăla trebuie continuat, dar trebuie nu să spunem noi de la minister, pe tot felul de interese obscure, cum săpăm în șapte direcții metrou și de fapt nu terminăm nicăieri. Trebuie Primăria Generală, cu sprijin de la Guvern și cu propriile forțe, pe baza mandatului pe care îl au de la cetățeni, să continue prioritizarea. Întâi fac linia spre Drumul Taberei și, după aceea, cea spre Pantelimon. Săpăm în șapte locuri de șapte ani și o să terminăm în 70 de ani”, a afirmat Ponta.

El a precizat, de asemenea, că Tarom va trebui să intre sub management privat, iar CFR Marfă în procedura de privatizare, pentru a deveni profitabilă.

Premierul a arătat totodată că fosta guvernare a lăsat CNADNR fără finanțare, făcând astfel o “gaură” de 1,3 miliarde lei în buget.

Citește și