Micii contabili și marele artist

Suntem sortiți să rămânem micii contabili în care am fost transformați de societatea de consum sau ne mai putem face bine? Îți mai poți asuma să trăiești cum te taie capul, mai mult sau mai puțin boem, dar fericit? și pentru cât timp? Rembrandt ne învață să evităm creditorii, dar să-i respectăm în cazul în care le folosim banii.

Rembrandt a fost un pictor minunat, dar nu s-a priceput deloc la calcule. A câștigat bani buni, dar nu tot timpul, și, în cele din urmă, a fost îngenuncheat de creditori. Și nu a fost un cheltuitor, dar nu a știut să își administreze veniturile; pe de altă parte, olandezii, nație ordonată, au consemnat cam fiecare bănuț pe care Rembrandt l-a câștigat, l-a cheltuit sau l-a împrumutat. De aceea, istoria financiară a pictorului este o poveste ușor de urmărit, veselă și tristă: zece ani de fericire, paisprezece ani de necazuri și doisprezece ani de mizerie.

Succesul l-a găsit pe Rembrandt de timpuriu: la 25 de ani se mută la Amsterdam din Leydenul natal și, în scurt timp, comenzile încep să curgă. Totul începe cu “Lecția de anatomie a profesorului Tulp”, dar oamenii vin la Rembrandt în special pentru portrete. Nu-s ieftine, costă între 500 și 600 de guldeni, ceea ce este foarte mult (o casă cu trei etaje, în Amsterdam, costă 13.000 de guldeni, pentru comparație). O cunoaște pe Saskia, verișoara negustorului de artă Hendrick van Uijlenburgh, la care pictorul locuiește. Citiți comentariul integral al lui Dorin Oancea pe www.businessmagazin.ro