Microsoft, proprietar al numelui Xbox
Microsoft, proprietar al numelui Xbox
Gigantul industriei software, compania americana Microsoft, va putea pastra si folosi numele de Xbox pentru cel mai nou sistem de jocuri, odata cu lansarea acestuia pe piata, la inceputul lunii noiembrie.
Potrivit agentiilor internationale de presa, Microsoft a incheiat, la inceputul acestei saptamani, un acord prin care grupul de firme Xbox Technologies din Michigan isi va schimba numele.
Detalii ale acordului, printre care noua denumire a companiei precum si sumele implicate in afacere nu au fost dezvaluite presei.
Cele doua companii au inceput discutiile pe tema numelui “Xbox” imediat dupa ce Microsoft a prezentat oficial noul sistem de jocuri pentru computer.
Pana la anuntul referitor la acord, atat Microsoft cat si Xbox Technologies au inaintat nenumarate cereri catre U.S Patent and Trademark Office, pentru a inregistra marca Xbox.
“Desigur, pentru ambele companii situatia devenise putin stanjenitoare”, a declarat Robert Koolen, vice-presedinte marketing si aliante la Knowledge Mechanics, principala companie din cadrul Xbox Technologies.
Potrivit lui Koolen, ambele companii au considerat ca erau indreptatite sa ceara inregistrarea marcii Xbox, insa “acordul a fost pana la urma cea mai buna solutie”.
Consola de jocuri Xbox – rivala a popularei Sony Playstation 2, dispune de un hard-disk pentru stocarea jocurilor, patru porturi (cate unul pentru fiecare jucator), existand de asemenea posibilitatea conectarii ei la Internet.
Grupul Xbox Technologies dezvolta aplicatii software pentru afaceri, oferind solutii de telecomunicatii wireless.
-
Grafic: Numărul de absolvenți pe niveluri de educațieProfesii · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Distribuția geografică a investitorilor în obligațiunile externe în euro lansate de România în noiembrie 2026, pe maturitatea de 8 aniBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026