Microsoft spune ca a ajuns la o intelegere cu UE
Oficialii Microsoft au declarat ca dupa doua zile de negocieri cu Uniunea Europeana au ajuns la o intelegere cu Bruxellesul, in ce priveste acuzatiile care i se aduc ca nu ar respecta legile antitrust din Europa. "Sunt foarte optimist de noua oportunitate pe care o avem acum
Oficialii Microsoft au declarat ca dupa doua zile de negocieri cu Uniunea Europeana au ajuns la o intelegere cu Bruxellesul, in ce priveste acuzatiile care i se aduc ca nu ar respecta legile antitrust din Europa. “Sunt foarte optimist de noua oportunitate pe care o avem acum. Am primit specificatiile de care avem nevoie pentru a lucra intr-un mod constructiv”, a spus Brad Smith, avocatul principal al Microsoft, la sfarsitul intalnirii cu oficialii UE. Totusi, avocatii companiilor rivale, prezenti la negocieri, au negat ca s-a ajuns la o intelegere. “Ar fi cu adevarat o intelegere daca s-ar conforma deciziei din martie 2004. Decizia este foarte clara”, a spus unul dintre avocati. Microsoft trebuia sa ofere concurentei o documentatie tehnica “completa si exacta” despre sistemul de operare Windows. Microsoft a oferit pana acum 12.500 de pagini de documentatie, un efort considerat insuficient. Microsoft risca o amenda zilnica de 2 mil. $ (1,64 mil. euro) daca nu se conformeaza cerintelor UE.
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026
-
CEC BANK PENTRU AFACERI ROMÂNEȘTI – Cum dezvoltăm stocarea de energie pentru a avea facturi mai mici?(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
CEC BANK PENTRU AFACERI ROMÂNEȘTI – Cum dezvoltăm stocarea de energie pentru a avea facturi mai mici?Info · 13 noiembrie 2026