Microsoft vrea să se împrumute pentru că nu-și poate repatria cei 28 mld. euro din străinătate
Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, intenționează să se împrumute în acest an "cât poate de mult" pentru a plăti dividende și răscumpărări de acțiuni, compania având o mare parte din cash blocat în afara Statelor Unite, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată situației
Microsoft, cel mai mare producător de software din lume,
intenționează să se împrumute în acest an “cât poate de mult”
pentru a plăti dividende și răscumpărări de acțiuni, compania având
o mare parte din cash blocat în afara Statelor Unite, a declarat
pentru Bloomberg o sursă apropiată situației, scrie Mediafax
Business.
Grupul ar urma să se împrumute cât mai mult cu putință de pe
piețele financiare, fără a-și pune însă în pericol ratingul de top
“AAA”, a precizat sursa.
Microsoft ar putea emite obligațiuni de până la 6 miliarde de
dolari fără a risca reducerea ratingului, potrivit calculelor
Bloomberg.
Acționarii fac presiuni asupra directorului general al companiei,
Steve Ballmer, cerându-i să folosească o parte din
lichiditățile de 36,8 miliarde de dolari (28 mld. euro) de care
dispune pentru dividende și răscumpărări de acțiuni prin care să
“recompenseze” investitorii. Citiți mai mult despre cât se va împrumuta
Microsoft pe www.mediafax.biz
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026