Mierdarea si dezmierdarea Frantei

Stiti cum se traduce din anglo-franceza in frangleza titlul

A Year in The Merde? Simplu, cu galic patriotism: God Save la France. Tinem sa precizam ca nu batem campii, ci doar relatam avatarurile unui bestseller care, in editia originala a purtat cel dintai titlu iar, apoi, in versiunea dedicata librariilor din Hexagon, pe cel de-al doilea.

Autorul, Stephen Clarke, este un “rosbif” care s-a autoexilat, cu zece ani in urma, de cealalta parte a Canalului Manecii si care, in 2003, s-a hotarat

sa-si descrie experienta franceza

intr-un volum pe care l-a tiparit, pe cheltuiala proprie, intr-un tiraj de 200 de exemplare si pe care, apoi, l-a difuzat, contra cost, pe Internet. Ulterior, a batut la numeroase usi editoriale, care nu s-au deschis decat tarziu, dar cu folos pentru toata lumea, gratie flerului comercial al Susannei Lea. Atat in Marea Britanie, cat si in SUA, simpaticul volum a facut deja deliciul a circa un milion de cititori, iar acum isi continua traseul glorios si hahaitor in spatiul francez.

Ingredientul de baza al acestui ghid pentru expati are aceeasi chimie ca si inocent xenofoba afirmatie a lui Asterix in contact cu alte civilizatii: Ils sont fous ces romains (bretons, celtes, germaniques, indiens etc. etc.). Adica infernul, mai mult sau mai putin hilar, este reprezentat intotdeauna de ceilalti. Pentru Paul West (un hibrid genetic care combina datele lui Hugh Grant cu cele ale lui David Beckham) “ceilalti” sunt francezii, cu cutumele lor gaunoase, cu branzeturile lor puturoase, cu damf de cocina, prin cainii lor nesimtiti (fiindca cateii lor isi lasa urmele peste tot si ii murdaresc pantofii lui cei scumpi, in valoare de mai multe sute de euro), cu grevele lor care, dupa pÂ?tanque, au devenit sport national (sau, fiind greve pentru greve, un fel de arta folclorica), cu engleza lor stricata, cu vanzatorii lor afanisiti si antipatici, cu pupaturile superficial afectuoase pe care si le aplica in lift, pe strada, la serviciu si in metrou, cu sau mai ales fara motiv: “Daca ar incepe o epidemie de herpes facial, ar fi toti obligati sa-si puna prezervative pe cap. Stiam ca frantujilor le place sa se pupe pe obraz, dar nu credeam ca e chiar in halul asta. Ba stau sa ma-ntreb daca acest obicei nu cumva ii obliga sa se ghiftuiasca cu ecstasy ca sa-i poata face fata…”

Totusi, de ce este atat de cautata cartea in Franta, stiut fiind ca autoironia nu este una dintre virtutile de capatai ale locuitorilor sai? Pentru ca Paul West (Stephen Clarke), baiat destept si englez impartial, stie, dincolo de toate aceste veninoase impunsaturi (care se aduna, toate, in concluzia ca francezii se poarta ca niste femei parasite), sa faca niste cuviincioase reverente (numite de cronicarii parizieni bufeuri de fair play) in fata bucatariei, monumentelor sau aerului chic al demoazelelor. Stie, adica, sa si dezmierde ceea ce deunazi umpluse de merde.