Mihai Mareș, Mareș & Mareș: Prescripția în dosarele penale

Modalitate de înlăturare a răspunderii penale, atunci când a trecut o anumită perioadă de timp de la săvârșirea infracțiunii (exceptând de exemplu infracțiunile contra umanității sau omorul), prescripția răspunderii penale este sau ar trebui să fie analizată de către clienți, împreună cu avocații aleși, încă de la o fază incipientă a dosarului penal.

Prin trecerea timpului, statul pierde dreptul de a stabili răspunderea penală și de a aplica pedeapsa, prin intermediul prescripției, stingându-se raportul juridic penal de conflict.

Termenele de prescripție au în vedere pedeapsa stabilită de legea penală pentru faptele care constituie infracțiuni. Bunăoară, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, termenul este de 8 ani, calculat de la data săvârșirii infracțiunii sau de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, în cazul infracțiunilor continuate, respectiv când o persoană săvârșește fapta la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv.

Codul penal stabilește însă, că termenul de prescripție, se poate și întrerupe, iar după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen, fără a fi luată în calcul perioada deja scursă. Acest lucru are efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă întreruperea i-ar privi numai pe unii dintre ei.

Cum însă acest lucru nu ar putea continua la nesfârșit, s-a reglementat și un termen special de prescripție – respectiv, în situația în care termenul de prescrpție a fost depășit cu încă o dată, va fi socotit îndeplinit oricâte întreruperi ar interveni.

Problema decisivă este: cum și când se poate întrerupe termenul prescripției răspunderii penale?

Dispoziția din art. 155 Cod penal, privind întreruperea termenului “prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză“, a fost declarată de către Curtea Constituțională (CCR) prin decizia nr. 297/1998, ca fiind neconstituțională.

La acest moment, prin lipsa ulterioară a intervenției a legiuitorului exista o mare incertitudine privind interpretarea corectă a legii.

Chestiunea de esență este dacă prescripția se întrerupe prin orice act de procedură care este comunicat exclusiv persoanei care a dobândit deja calitatea de suspect / inculpat în procesul penal, sau, indiferent dacă există sau nu suspect în cauză, prin acte de procedură dispuse și comunicate oricui (i.e. persoanei vătămate sau persoanelor cărora li se solicită înscrisuri).

Opinia mea este că doar în situația în care actul de procedură a fost comunicat unui suspect sau inculpat, cănd există deci o continuare a urmăririi penale in personam, putem vorbi de o întrerupere a termenului general al prescripției răspunderii penale.

Până în prezent, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins ca inadmisibile, atât o sesizare prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, cât și recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, ambele privitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor din Codul penal vizate de Decizia CCR nr. 297/2018.

În schimb, a sesizat instanța de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul penal, privind sintagma „cursul prescripției se întrerupe”, astfel cum este reglementat după intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018. Această sesizare se află în faza de raport la Curtea Constituțională, nefiind fixat un termen de judecată.

Apreciem că soluția ce se va da este necesară pentru în tranșarea acestei chestiuni, de o importanță majoră în dosarele penale.

Articolele de tip advertorial publicate pe site-ul www.zf.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu continut publicitar sau Opinia specialistului