Versiunea completă
Companii

Miliarde pentru lupta anticancer

Fundatia Fred Hutchinson Cancer Research Center a primit cea mai mare donatie din istoria sa, din partea unui om de afaceri din Silicon Valley, care a oferit zece milioane de dolari pentru crearea de teste care sa permita identificarea cat mai rapida a cancerului, inainte de a se raspandi, relateaza The Seattle Times

Ziarul Financiar · 10 decembrie 2003 · 1 min de citit



Fundatia Fred Hutchinson Cancer Research Center a primit cea mai mare donatie din istoria sa, din partea unui om de afaceri din Silicon Valley, care a oferit zece milioane de dolari pentru crearea de teste care sa permita identificarea cat mai rapida a cancerului, inainte de a se raspandi, relateaza The Seattle Times.



Don Listwin, fost vicepresedinte executiv al Cisco Systems si actual director al unei companii de soft pentru tehnologii de comunicare wireless, a anuntat donatia la balul anual Hutch Holiday Gala. Generozitatea lui Listwin se datoreaza partial si faptului ca mama sa a murit, in urma cu doi ani, de cancer ovarian.



Dr. Lee Hartwell, laureat al premiului Nobel si presedinte al fundatiei Fred Hutchinson Cancer Research Center, a declarat ca banii vor fi folositi pentru a crea instrumentele necesare detectarii cancerului, prin identificarea proteinelor canceroase din sange.



In pofida eforturilor si miliardelor investite pentru tratarea bolii, numai circa 10% dintre bolnavii descoperiti in stadii avansate ale cancerului supravietuiesc.(A.B.)

Citește și