Ministerul Culturii preia Editura Meridiane
Editura Meridiane va fi preluata de Ministerul Culturii si Cultelor (MCC), care va face ulterior si privatizarea acesteia, a declarat, ieri, ministrul Razvan Theodorescu. "Am fost preocupat de situatia unei edituri importante, cu care am colaborat decenii de-a randul si am decis preluarea ei in cadrul MCC", a declarat Theodorescu
Editura Meridiane va fi preluata de Ministerul Culturii si Cultelor (MCC), care va face ulterior si privatizarea acesteia, a declarat, ieri, ministrul Razvan Theodorescu. “Am fost preocupat de situatia unei edituri importante, cu care am colaborat decenii de-a randul si am decis preluarea ei in cadrul MCC”, a declarat Theodorescu. Acesta a precizat ca Editura Meridiane va fi privatizata prin similitudine cu ceea ce face MCC in domeniul cinematografiei. Pentru aceasta preluare, Razvan Theodorescu a convenit cu presedintele APAPS, Ovidiu Musetescu. Editura Meridiane este cunoscuta in lumea culturii prin cartile si albumele de arta publicate in cei peste 40 de ani de cand a fost infiintata. Privatizarea Editurii Meridiane a inceput in 1999, institutia fiind evaluata la circa 1,5 miliarde de lei, mult mai mult fata de pretul la care au fost vandute alte edituri. Pentru ca redactorii de la Meridiane, cei in proprietatea carora urma sa intre editura, nu au reusit sa achite ratele in vederea cumpararii, APAPS a hotarat in toamna lui 2003 sa declare privatizarea esuata. Mediafax
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026