Ministerul, doar administrator
Ministerul Justitiei a finalizat proiectul noii legi de organizare judecatoreasca, potrivit caruia Consiliul Suprem al Magistraturii va reprezenta puterea judecatoreasca, iar ministerul va fi doar administrator, a anuntat, ieri, ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu
Ministerul Justitiei a finalizat proiectul noii legi de organizare judecatoreasca, potrivit caruia Consiliul Suprem al Magistraturii va reprezenta puterea judecatoreasca, iar ministerul va fi doar administrator, a anuntat, ieri, ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu. Ministrul a adaugat ca, probabil, va mai exista si un al doilea proiect care va viza reforma in Justitie. “Vom incerca sa descentralizam si mai mult puterea judecatoreasca si sa lasam o mai mare libertate Curtilor de Apel”, a mai spus ministrul, adaugand ca reforma in justitie vizeaza si o alta distribuire a instantelor si o reasezare a competentelor. Noul proiect prevede revenirea la vechea procedura de judecare a unui proces de catre prima instanta, urmand ca in fiecare caz sa se pronunte doi judecatori si nu numai unul, ca pana acum. De asemenea, se vor institui instante specializate – instante care sa judece fapte comise de minori, va exista instanta familiei, instante administrativ-fiscale sau instante comerciale, a adaugat ministrul Justitiei. Mediafax
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Distribuția geografică a investitorilor în obligațiunile externe în euro lansate de România în noiembrie 2026, pe maturitatea de 8 aniBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026