Ministerul Economiei si Comertului? De cand?

“Industria romaneasca, insuficient restructurata, nu poate face fata cresterii consumului determinata de extinderea finantarii. Crescand importurile, exista pericolul majorarii deficitului comercial. Ca urmare, trebuie franata finantarea”. Acesta este discursul Bancii Nationale a Romaniei din ultima perioada.
“Vom incerca reducerea deficitului de cont curent in 2004 prin diminuarea deficitului cvasifiscal cu ajutorul majorarilor de tarife la societatile din domeniul energetic si a disponibilizarilor din sectorul de stat”. Acesta este  discursul Ministerului Finantelor.
Si BNR, si Finantele, vorbesc despre aceeasi problema: diferenta tot mai mare intre importuri si exporturi. Insa ambele “joaca” pe alt teritoriu.  Pentru ca importurile si exporturile nu sunt nici de bancnote sau de conturi bancare, nici de impozite si taxe. Sunt de petrol, carne, sticla, mobila, frigidere, muraturi, vopsea, televizoare, ciment, automobile, hartie, grau sau cherestea. Sau, mai ales, de camasi si pantofi.  Iar de (aproape) toate aceste industrii se ocupa o alta institutie: Ministerul Economiei si Comertului. Al carui discurs lipseste din ecuatie. Si nu numai acum, cand “arde”. 
In iunie anul acesta, din reorganizarea Guvernului au rezultat trei ministere-mamut: al Economiei si Comertului (MEC), al Transporturilor, Constructiilor si Turismului si al Administratiei Publice si Internelor.
Pe langa industrie si resurse, in coordonarea MEC au intrat Departamentul de Comert Exterior si Departamentul de Politici Economice, precum si activitatile privind mediul de afaceri de la Ministerul Dezvoltarii si Prognozei.
Conform titulaturii sale, MEC ar trebui sa fie sursa principala de analize, de date si de strategii pentru orice industrie din Romania.
La fel ca celebrul MITI, “nasul” exploziei industriale japoneze postbelice sau, de ce nu, ca Ministerul Economiei, Finantelor si Industriei din Franta (care are in plus si parghia fiscala la dispozitie).
Insa in afara de petrol, gaze, energie electrica sau mine rar se aude si altceva dinspre Ministerul din Calea Victoriei, 152. 691 de oameni in posturi, sase secretari de stat, par ca privatizeaza la nesfarsit Petrom-ul, Distrigaz-urile sau Electrica.
Daca vrei un studiu de piata sau o opinie despre situatia dintr-o industrie oarecare, ciment, retail sau becuri, e mai bine sa suni la firmele de consultanta.
Politica macroeconomica nu inseamna numai analiza la nesfarsit a datelor privind ponderea deficitul contului curent in PIB, ci si impulsionarea exporturilor de rulmenti sau protejarea industriei de cauciuc. Insa ca sa stii ce trebuie facut, trebuie sa ai date, trebuie sa cunosti bine situatia.
Spre exemplu, retailul este o industrie care va ajunge in curand in Romania la peste doua miliarde $. Cele mai mari investitii straine din ultima perioada s-au facut in hyper/supermarketuri. Aceasta este o industrie vie, care creeaza locuri de munca si va schimba harta economica a Romaniei. 
Dar este greu de presupus vreo legatura intre MEC si investitorii in hyper/supermarketuri, decat poate faptul angajatii MEC ca isi fac acolo cumparaturile. De exemplu, exista o strategie a Ministerului, coordonata eventual cu Ministerul Agriculturii, de amplasare teritoriala a acestor giganti care pot influenta decisiv dezvoltarea unei anumite zone? Nu exista semnale ca ar fi.
Toata lumea discuta ca deficitul extern creste pentru ca s-au marit importurile de electrocasnice. Iar multi dintre cei care-si dau cu parerea provin din banci. N-ar trebui ca mai degraba specialisti din Ministerul Economiei sa vina cu explicatii si statistici?
De fapt, nu este numai cazul electrocasnicelor sau al retailului. Sau numai cazul Ministerului Economiei.
In general, cele mai multe discutii intre investitorii straini si oficialitatile romane se refera mai mult la fiscalitate decat la dezvoltare. 
Putini iau in calcul faptul ca, deja, in multe sectoare de activitate, cum este cimentul, spre exemplu, strategiile pentru Romania se fac in Franta, Elvetia sau Germania. Si ca trebuie gandite mijloace eficiente de negociere cu acesti investitori pentru atingerea unor scopuri comune. 
Exista marota ca fara sa detina intreprinderi in proprietate, statul nu se poate implica eficient in economie.  “Daca se privatizeaza si Petrom si BCR, noi, statul, ce mai putem face in economie? Cum mai putem interveni?”.
In mod sigur deloc, daca interventia inseamna un telefon pe firul scurt si “recomandarea” unui credit sau a unui contract. Daca inseamna insa studii de piata, negocieri cu investitorii ca urmare a concluziilor acestora, parghii fiscale, vamale sau de alta natura de incurajare a unui sector sau altul, a unei regiuni, exista posibilitati de interventie.
Statului roman, sau mai precis reprezentantilor administratiei, tinde sa ii scape viata economica adevarata. Care nu mai este demult in centrale termoelectrice, in mine sau furnale. sorin.pislaru@zf.ro