Ministerul Finanțelor vrea să împrumute 2,5 miliarde de lei de pe piața internă în august
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vrea să împrumute în luna august 2,5 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat pe piața internă, cea mai mare parte din sumă fiind planificată să fie atrasă prin certificate de trezorerie.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vrea să împrumute în luna august 2,5 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat pe piața internă, cea mai mare parte din sumă fiind planificată să fie atrasă prin certificate de trezorerie.
În iulie Finanțele au programat împrumuturi de 2,25 mld. lei prin vânzarea de titluri de stat pe piața internă, însă au atras doar 1,57 mld. lei, în condițiile în care randamentele cerute au crescut, ca urmare a situației încordate de pe piețele financiare europene, a structurii lichidităților din sistemul bancar și tensiunilor politice din România.Pentru luna august, administratorii datoriei publice au planificat trei licitații pentru vânzarea de certificate de trezorerie, în valoare cumulată de 1,9 miliarde de lei, și două operațiuni pentru obligațiuni, cu scadența la 2 și patru ani, în sumă totală de 600 de milioane de lei.
Prima licitație se va derula luni, 6 august, pentru certificate cu maturitatea de un an, în valoare de 700 de milioane de lei.
Ministerul Finanțelor a atras în acest an 37,53 miliarde de lei de pe piața locală. La această sumă se adaugă împrumuturi de 2,25 miliarde de dolari prin emisiuni de titluri pe piața Statelor Unite ale Americii.
Randamentele au scăzut treptat de la începutul anului până în aprilie, pe fondul reducerii ratei dobânzii de politică monetară de către BNR, iar Finanțele și-au asigurat în acea perioadă un surplus de lichiditate confortabil.
Acest trend s-a oprit însă în luna mai, când BNR a decis să întrerupă ciclul de reducere a ratei de politică monetară din cauza schimbărilor politice din România, care s-au suprapus cu intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026