Ministrul afacerilor intime

“De cand ma stiu, am dorit mereu sa actionez. Am fost intotdeauna tentat sa transform cotidianul, sa fac tangibil imposibilul, sa gasesc spatii de manevra.”
Aceste fraze soporifice si nepoliticos de sforaitoare sunt extrase din bestseller-ul absolut al verii 2006 in Franta. Care, culmea!, este unul partial politic. E vorba de volumul Temoignage (Marturie) semnat de Nicolas Sarkozy, actualul ministru francez al afacerilor interne si al amenajarii teritoriului (“sinistru al interiorului si al cenzurii”, cum il numeste blog-ul satiric Sarkostique), fost numarul 2 la Matignon, pe vremea lui Raffarin, fost copil-minune al RPR, avocat in baroul parizian la varsta de 28 de ani si deputat la 34. Nu in ultimul rand, personaj-central al scandalurilor de primavara care au facut, prin incendii, si mai luminos Orasul Lumina.
Marturia lui Sarkozy este, in faldurile ei politicale, un discurs asupra metodei prin care fiul emigrantilor maghiari vrea sa scoata Franta la liman, un proiect de insanatosire a natiunii si, in acelasi timp, o platforma-program pentru prezidentialele din 2007, unde, din partea socialistilor, o are drept contracandidata pe Segolene Royal. Distinsa doamna, principala lui rivala in sondaje, isi anuntase si ea prezenta in librarii, pentru toamna, cu volumul Desirs d’avenir. Foarte la curent, cum ii sade bine unui ministru de interne care poseda urechi peste tot, Sarkozy a devansat-o si si-a lansat propria opera pe 17 iulie, motivandu-si graba prin exigente de marketing. Pe de-o parte, zice el, ca sa evite confuzia si aglomeratia inceputului de toamna, pe de alta pentru ca “vara este singurul moment in care francezii vorbesc despre politica in familie”. C-o fi una, c-o fi alta, cartea se afla la al cincilea (sic!) tiraj, iar piata a absorbit, pana in prezent, nu mai putin de 300.000 de exemplare.
Sa nu ne amagim insa ca succesul de public deriva doar (sau mai ales) din emanatiile politice al prezidentiabilului sau din faptul ca, pret de o luna, acesta a dat mii de autografe pe plajele patriei sale. Nu de alta, dar volumul povesteste, la modul intim confesiv, viata sa de sarman emigrant si, mai ales, relatia sa cu Cecilia, sotia de care inca nu s-a despartit legal, ci doar in fapt. Aceeasi Cecilia Sarkozy careia, in noiembrie 2005, ministrul de interne al Frantei (id est N.S.) in persoana i-a blocat aparitia unei biografii (potrivit Le Nouvel Observateur 18.11.05 – stire preluata din Le Canard enchaine) semnate de Valerie Domain, printr-o interventie la onor directiunea Editurii First. Asta in conditiile in care promotia volumului fusese deja pusa la cale: 25.000 de exemplare tiraj, prevanzari pe internet, exclusivitati pe RTL si France-3 etc.
E limpede ca o parte dintre cumparatorii potentiali ai Ceciliei au devenit cititorii domnului ministru.
Morala sta, cum a spus-o insusi Sarkozy, in faptul ca “a fost intotdeauna tentat sa transforme cotidianul”. Nu neaparat in sensul bun.