Versiunea completă
Business Internaţional

Ministrul cipriot al Finanțelor a demisionat

Ministrul cipriot al Finanțelor, Michalis Sarris, a demisionat după încheierea discuțiilor cu instituțiile financiare internaționale, guvernul încheind un memorandum de înțelegere cu UE și FMI pentru acordul de finanțare de 10 miliarde euro.

Vlad Popescu - Mediafax · 2 aprilie 2013 · 1 min de citit

Sarris a demisionat marți după finalizarea negocierilor, potrivit agențiilor Bloomberg și Reuters.

Guvernul a dezmințit informații apărute anterior pe surse privind posibila demisie a lui Sarris.

Președintele Nicos Anastasiades a acceptat deja demisia ministrului, notează Reuters. Motivul demisiei ar fi “investigații în derulare”.

Potrivit televiziunii de stat RIK TV, ministrul muncii Haris Georgiades urmează să preia portofoliul Finanțelor.

Guvernul cipriot a finalizat marți negocierile cu Comisia Europeană și FMI, stabilind prevederile finale ale acordului de finanțare de 10 miliarde euro.

Prima tranșă urmează să intre în luna mai, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului cipriot, Christos Sylianides.

“Am convenit asupra unui memorandum. Este o evoluție semnificativă”, a afirmat oficialul.

Ciprul trebuie să aducă bugetul structural (care nu include plățile în contul dobânzilor datoriei de stat) pe surplus până în 2018.

Împrumuturile de la creditorii internaționali vor avea o dobândă de 2,5%, iar rambursarea va începe peste 10 ani.

Ministrul Finanțelor Michalis Sarris a afirmat, la încheierea discuțiilor, că speră să renunțe cât mai curând posibil la restricțiile asupra circulației capitalului, dar nu a putut preciza un termen clar.

Citește și