Minunatele afaceri ale capitalistului Ilieșfeic (III)/ de Daniel Vighi

Și, în sfârșit, al treilea roman al trilogiei (MINUNATELE AFACERI ALE CAPITALISTULUI ILIEȘFEIC) este o frescă în maniera lui Hasek, transpusă în lumea începuturilor micilor întreprinzători de după revoluție. Aici este prezentă și viața de octogenar a tânărului aprig de odinioară Neiss, ajuns în pragul marii despărțiri de Banat a șvabilor în prioada din primii ani de după revoluție. În această parte a trilogiei umorul se strecoară în poveste după modelul marelui scriitor ceh, prin chiar numele protagonistului principal – IlieȘfeic – care aduce în memoria cititorului figura de neuitat a soldatului chezaro-crăiesc din vremea Primului Război Mondial. De altfel, parte important din aventurile capitaliste (eșuate prin faliment) ale personajului central reproduc îndeaproape încercări trăite de autorul cărții trăind, asemenea eroului său, nostalgia de a fi om al lumii noi printre securiști și oameni ai vechiului regim care se dovedesc mult mai pricepuți într-ale capitalismului, decât se dovedesc a fi reveriile utopice ale unui ageamiu rătăcit în Lumea Nouă.

– Tu trebuie să fii bogat, omule, să nu-ți fie rușine de treaba asta, de chemarea asta la care te îmbie Domnul care nu vrea căderea creaturilor sale, îmbogățește-te, robule și dreptmăritorule mielușel, fii bogat, smulge-te din sărăcia în care te-a născut maica ta.

La asemenea vorbe toți cei din sală se uită ca drogați, cel puțin așa îi par lui Șfeic care îi privește cu atenție. Cherubino trage ca de obicei ocheade primprejur după frumusețile locului, la fel și celălalt: „Alta nu aveți în minte decât femeile”, le spune șuierat și puțintel agasat. „Chiar și aici, în sfânt locașul acesta, să nu poți tu să te dezbari de meteahna asta, care pe mine unul nu mă deranjează dacă n-ar fi să fie obligația de a face treabă. Vrem să devenim capitaliști sau de-ăștia, cum le spune, casanove rătăcitoare pe la tot felul de icoane?”

 – Puțin ne uităm și la viitoarele patroane, în fond putem foarte bine să fim și una și alta, mai și trăim viața, nu ne chinuim încontinuu, ce, ai două vieți, mio socio?

– Asta așa e, nu avem, așa că mai bine să fim eficienți, înțelegi, să nu pierdem vremea. Mai bine să ascultăm ce spune madona asta cu sfârcurile abia dosite dincolo de bluza de mătase: „Ascultă, rob al Domnului, trebuie să dorești prosperitatea ta, a familiei tale și a poporului din mijlocul căruia te-ai ivit!”. „Asta cam așa-i” încuviințează intimidat Ilie. Liniște, se lasă din nou o liniște pilduitoare și vocea păstoriței, a misionăriței se înalță melodioasă în marea năucă de participanți la workshop: „ascultă la mine, înveți și vei progresa, orice idee înseamnă bani. Să facem bani, e vremea să fim bogați, să nu mai stăm la marginea istoriei, să nu mai fim pastorali, fără vlagă”. Dă din cap emoționat Ilie Șfeic. Se întoarce spre cei doi și le șoptește înfrigurat:

– Voi, în calitatea voastră de macaronari care nu ați trăit în epoca de aur, nu știți ce e cu societatea comunistă multilaterală, mai bine ascultați la misionărița asta așa de sexi cu bluziță vaporoasă cum ne îndeamnă la prosperitate: „veniți de vă îmbogățiți, robi ai Domnului, sărăcia este un păcat greu, nu este nimic mai groaznic decât sărăcia, nimic mai neomenesc, nimic mai înspăimântător, e vremea să ai, să dobândești, să fii tu însuți prin tine și prin banii tăi, să urci calm în Opelul tău, în Volkswagenul tău, în Merțanul tău, în al tău Ford Mondeo, robule al lui Dumnezeu”.

Pe măsură ce domnița cu sfârcuri ivite de sub bluză rostea cele de mai sus, asistența părea adormită asemenea narcomanilor, asemenea ălora de prin mănăstirile musulmane, a dervișilor învârtitori care intră în transă, se extaziază treptat, își pierd firea, capul și toate cele, „haleluiah”, zice mulțimea, mai apoi subliniază prin anumite sintagme cu valoare vocativă după cum urmează. Spre exemplu, domnița zice așa: „Amintește-ți de Iehova, Dumnezeul tău, pentru că el ți-a dat puterea să fii prosper” (Deuteronom,8:18). „Nu te teme de Mamona, nu-ți fie frică de arginți că Domnul i-a făcut pentru tine, ca să-i ai”. „Halelujah”, se aude ca un fel de geamăt sexual, „așa-i, Doamne”, murmură din când în când mulțimea seminarizată, ațâțată de vorbe, de spusele femeii: „nu te teme, mielule, de Mamona, Domnul Dumnezeul tău te vrea cu bani, de când am apucat pe căile preoției mi-am legat viața de menirea asta minunată prin care mi-am dorit să împac bogăția cu credința și i-am căutat pe cei bogați din Cartea Sfântă și i-am găsit pentru tine miel al Domnului”. „Halelujah”, murmură seminarul, „halelujah”, zice, și misionărița revarsă asupra lor un șuvoi de personaje din vechime: Abraham, și Iacob, și Moise, și David, și Solomon, și Isaia, și Ieremia. Halelujah, binecuvântat fie Domnul în veacul veacurilor… și Neemia, și Elisei, și Elia: „nu uitați darurile scumpe pe care I le-au adus Magii, Pruncului: aur în sipete mari”. „Halelujah”, murmură seminarul, „halelujah”, zice. „Ajută-mă, Doamne, să plătesc la timp facturile, să am grijă de bunul mers al afacerilor mele, să nu întârzii la achitarea impozitelor, așa să fie, amin, amin, zic vouă, că cei care nu vor plăti la timp și cu bună credință vor ajunge în Iadul plin de executori judecătorești și faliment se va numi el în veacul veacurilor.”

– Pauză, strigă o ministrantă, o jună preoteasă din aceea care i-a acostat și pe ei. Vă rog să treceți pe la contabilitate, să achitați contravaloarea workshopului, strigă ministranta și mulțimea se dezmeticește ca dintr-o scufundare în extaz.

– Urmează seminarul aplicativ, anunță colega ministrantei, una tânără și cu frumoase inele în urechi. Vă rog să poftiți în sala de seminar, să luați loc la mese, vă rog să observați faptul că fiecare își are numele trecut pe mese, o să vă rugăm să luați loc acolo, în dreptul numelui dumneavoastră, nu altundeva.

Așa fac, se îngrămădesc la intrarea în sală fiecare cu caiete mari și creioane, markere, tot soiul de instrumente care înlesnesc învățarea. Își caută locurile, Șfeic și-l găsește pe al lui, stă alături de careva, un domn cu figură de mecanizator agricol, semetist, cum li se spunea. Șfeic pretinde că are priceperi fiziognomice, știe să ghicească după înfățișarea oamenilor cam ce hram poartă fiecare, dacă este investitor sau doar angajat la patron, dacă îl interesează cartea sau nu, dacă lucrează în domenii precum informatica sau agricultura. Vecinul de lângă el pe nume Dudan Ghe. Viorel, așa cel puțin scrie pe cartonul de dinaintea lui, îi spune că așa este, cum a gândit el, provine de la sat și a lucrat la SMT Nădăbani și acuma se face patron.

 – Ce fel de patron doriți să fiți, domnu’ Dudanu?

– Interesul meu, domnule dragă, este la agricultură, la altceva nu m-aș putea băga, nu mă pricep, dar la agricultură mă pricep.

– Dar dumneavoastră, domnule, văd că scrie pe bilet că vă zice Ilie Șfeic, dumneavoastră ce ați dori să faceți în calitate de viitor patron.

– Eh, domnule Dudan, eu nu prea știu ce obiect de activitate să aleg, mă tot foiesc, am tot căutat oportunități de afaceri, cum se spune, acum m-am întovărășit cu un italian și o să facem o firmă italo-romena numai că nu știm obiectul de activitate, căutăm să o înființăm, și chiar de aceea am și venit aici la întrunirea aceasta.

În timp ce noii vecini, Dudan și Șfeic, se întrețin în acest fel își face apariția în sala de seminar un domn între două vârste, îmbrăcat înr-un elegant costum de culoarea oului de rață, cu o cravată asortată. Îi privește amuzat până se face treptat liniște, seminariștii își așază creioanele, rechizitele, ultimele pregătiri se sting anevoie, liniște, mare liniște se lasă, și domnul în costum îi privește atent, îngăduitor și amuzat:

– Domnilor seminariști, am înțeles că ați venit aici să deprindeți tainele capitalismului, să aflați ce mecanisme îl întrețin și l-au făcut victorios în confruntarea lui cu sistemele totalitare de tip comunist, pe care atât de bine le-am cunoscut cu toții. Mulți o să vă spună tot felul, o să vă dea explicații dintre cele mai năstrușnice, vă vor spune că sistemul capitalist a învins deoarece legile eterne ale pieței au învins. Alții vă vor spune despre instinctul de proprietate al omului, care nu poate fi distrus cu totul și chiar așa s-a și întâmplat pe vremea celuilalt regim. Eu însă vă zic că nu asta e problema și că nu rezistă asemenea explicații. Vin în acord cu ceea ce a spus colega mea de dinainte despre dimensiunea spiritual-metafizică, religioasă, a oportunităților de afaceri pe care le căutați cu gândul să reușiți în această lume care s-a trezit la viață și la competiție. Dacă prietena mea v-a spus câte ceva despre cât de minunată și în acord cu Pronia divină este prosperitatea și bogăția cât de mare, eu o să vă vorbesc despre aspectele spirituale și mistice sau mistagogice ale banului. Banul, domnilor, nu este ochiul dracului, ci al fericirii. Să încetăm cu aceste viziuni primitive, să încetăm să ne uităm cu dispreț la el, așa cum o facem cu bietele putane, fecioarele și vestalele de pe marginea șoselelor, pe care le disprețuim de ochii lumii, dar le căutăm și ne lăsăm pradă priceperii lor de a ne stârni plăcerile sexului, fie el felatio, fie clasic, fie oricum, întrucât, cum spuneam, plăcerea nu are limite și imaginația este cel mai bun sfătuitor al ei. Ca să nu lungim vorba, o să intru direct în subiectul discuției noastre seminariale pe tema Succesul în acumularea primului milion în valută forte. Vă atrag atenția că titlul prelegerii aplicative de astăzi este sec, lipsit fără doar și poate de orice atractivitate deosebită, asta o recunosc, numai că, vă spun, veți vedea că nu e deloc așa. Haideți să trecem la treabă. Înainte de toate vă rog să vă relaxați, uitați orice alte gânduri, ieșiți din stres prin tehnica poruncilor directe. Vă voi striga pe fiecare:

– George Jivănescu ai ieșit din stres?

– Am ieșit!

 – Petre Păsculescu, tu ai ieșit la rândul tău din stres?

 – Nu vă supărați, eu provin din rândul mecanicilor auto și nu pricep prea clar cum să răspund exact.

 – Dragă Păsculescu, te rog să asculți și tu și ceilalți cărora nu vă este prea clar înțelesul cuvântului: stres înseamnă când pornești la treabă și te zbați, te agiți, trebuie să mergi la Fisc, la pompieri, îți trebuie aprobare de la cutare funcționar și nu dai de el, vine garda financiară, vin cei de la protecția consumatorilor, vin angajații și nu muncesc cum trebuie, cutare a sustras cutare lucru, alții cer sporuri salariale. Ăsta e stres, când te agiți continuu ca patron.

 – Am înțeles, dom’profesor, păi acuma nu am stres mare pe cap, sunt, aș putea spune, de-a dreptul calm.

 – E bine, e foarte bine, că de asta vă întreb, deoarece avem nevoie de ieșirea din stres pentru o bună reușită a seminarului aplicativ.

– Cherubino Podesta, ia spune, dumneata ai ieșit din stres?

 – Eu nu am ieșit, la Romania stau la stres, caut opportunità d’affari și nu dau de ele, vin alții de la Italia și fac toate opportunità, asta fac, și eu numai stres am.

 – Bine, așteaptă și suspendă-ți gândirea la astea. Nu gândi la nimic până când revin cu întrebarea mea din nou. Următorul la rând. Șfeic Ilie ai ieșit din stres?

 – Am ieșit.

– Foarte bine, stai atunci așa destresat, până începem seminarul aplicativ. Următorul: Dudan Ghe. Viorel cum ești, cu stres sau fără.

 – Să trăiți, dom’profesor, sunt fără stres, mă prezint calm.

 – Foarte bine, mergem mai departe să vedem cum stăm. Revin și te întreb pe tine, Cherubino Podesta, ți-ai alungat gândurile la ceilalți investitori italieni și ai ieșit puțin măcar din stres.

 – Un poco, parcă am ieșit ceva.

 – Bine, bine, așa și trebuie, continuă să-ți suspenzi gândurile. Acum vă poruncesc ca preț de cel mult zece minute să trecem la o disciplinare a imaginației și să o îndreptăm spre drumul pe care am apucat. Gândurile sunt mai ușor de stăpânit, o să vedeți asta, decât imaginația care e nărăvașă și nu pare deloc capabilă să fie dresată. Așadar vă destresați cât se poate de bine, nu gândiți la nimic, vă întreb încă o dată, mai gândește cineva la ceva?

Se face liniște în sala de seminar aplicativ, toți aplicanții așteaptă. Profesorul revine cu voce autoritară:

 – Acum vă rog să vă relaxați mușchii corpului, stați în așa fel încât să nu mai simțiți că există ceva din trupul fiecăruia care să îl deranjeze.

Liniștea se înstăpânește în sală, participanții la seminar stau pleoștiți, tolăniți pe scaune și mese:

 – Acum ați ajuns în starea bună pentru a intra în meditație prin disciplinarea imaginației: vă rog să vă închipuiți o bancnotă de o sută de dolari, toată lumea să se concentreze doar la ea, nu vedeți altceva, nu vă interesează altceva, stați cu ochii minții pe imaginea bancnotei. Atenție, este total interzis să vă gândiți la ea, cum ați putea să o câștigați sau cum s-ar putea să o cheltuiți sau, și mai și, ce plasamente rentabile ați putea să încercați. Nu asta interesează, vă rog să nu gândiți deloc, nu ăsta este exercițiul nostru, ci de imaginație, așadar fără gânduri veți rămâne cu ochii minții, cum ziceam, înțepeniți pe imaginea ei.

Fragment din Minunatele afaceri ale capitalistului Ilieșfeic, al treilea volum al ciclului romanesc Trilogia Corso, în pregătire la Editura Cartea românească