Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Minunății din viitor/ de Oltea Șerban-Pârâu

Dacă începând de astăzi și până după Revelion simfoniile culinare iau locul celor muzicale într-o măsură covârșitoare, nu înseamnă că nu există excepții și că nu există ofertă pentru cei care doresc să-și cultive spiritul.

Adrian Voicu · 23 decembrie 2010 · 4 min de citit

Dacă începând de astăzi și până după Revelion simfoniile culinare iau locul celor muzicale într-o măsură covârșitoare, nu înseamnă că nu există excepții și că nu există ofertă pentru cei care doresc să-și cultive spiritul.

Abundența de concerte de Crăciun – de import sau locale – ia sfârșit zilele acestea, dar, dacă ați fost foarte conștiincioși, cu siguranță nu ați ratat pe 21 decembrie la Sala Palatului sau pe 22 decembrie la Ateneul Român Crăciunul Vienez, “Das Original Wiener Opernball Orchester – Alles Walzer”, spectacol devenit deja o tradiție pentru bucureșteni, fiind vorba despre a șaptea ediție a acestui eveniment. Celebra orchestră a interpretat valsuri de Johann Strauss, Franz Lehar, Emmerich Kalman, Joseph Lanner și nu numai, sub bagheta actualului dirijor al Balului Operei din Vienna, Uwe Theimer, gala fiind completată de balerinii Balului Operei din Viena.

Oferta zilelor ce urmează este mai discretă și evoluează în diferite registre, seara de Ajun oferind două alternative în București. La Opera Națională, de la ora 18.30, poate fi văzut Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, cu Cristina Dijmaru în rolul Clarei, alături de care evoluează Vlad Toader, Antonel Oprescu, Bogdan Cănilă, Laura Blică Toader, Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Liliana Nică, Vlad Mărculescu, Andrei Nicolae, Oana Bădănoiu, Virgil Ciocoiu și nu numai. Pentru cine preferă să-și petreacă altfel seara de Ajun, spectacolul se reia pe 6 ianuarie. Dacă o parte a familiei ia copiii și merge la acest fermecător balet-poveste, cu siguranță cealaltă parte a familiei va avea timp să pregătească în tihnă bradul și masa de Ajun. Așadar, iată o opțiune !

Alți artiști care în seara de Ajun oferă publicului alternative de petrecere a timpului liber sunt instrumentiștii și coriștii Filarmonicii “George Enescu”, care prezintă la Ateneu, sub bagheta lui Horia Andreescu, Oratoriul de Crăciun de Paul Constantinescu, soliști fiind Irina Iordăchescu, Oana Andra, Vasile Orhean și Iustinian Zetea. În aceeași formulă vocal-simfonică, ei revin cu Simfonia a IX-a de Beethoven pe 6-7 ianuarie, sub bagheta luiJin Wang, soliști fiind Lavinia Mamot, Sidonia Nica, Cristian Mogoșanu și Ștefan Ignat.

În preajma Anului nou, oferta scenelor bucureștene muzicale cuprinde deja tradiționalul spectacol din 31 decembrie cu Liliacul de Strauss la Opera Națională, în distribuție fiind Marian Pop, Crina Zancu, Petre Burcă, Antonela Bârnat, Lucian Corchiș, Daniel Filipescu, Mihaela Stanciu, care vor evolua sub bagheta lui Vlad Conta.

Nu trebuie să-i uităm pe cei care preferă să rămână în fața televizorului și care vor putea vedea pe 1 ianuarie la TVR 1 (sau vor putea asculta la Radio România Muzical) Concertul de Anul Nou de la Viena, transmis în direct în mod tradițional, concert care în termeni de acoperire internațională reprezintă cel mai amplu eveniment muzical clasic din lume. De această dată, dirijorul Filarmonicii Vieneze va fi Franz Welser-Möst, concertul urmând a fi televizat și radiodifuzat în peste 70 de țări. Franz Welser-Möst merge pe urmele lui Clemens Krauss, Josef Krips, Willi Boskovsky, Herbert von Karajan și Nikolaus Harnoncourt, devenind al șaselea dirijor austriac care se va afla în fața Filarmonicii Vieneze în simbolica zi de 1 ianuarie. Franz Welser-Möst a dirijat și al doilea eveniment concertant major al orchestrei Summer Night Concert de la Schönbrunn.

OLTEA ȘERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog și critic muzical, actualmente redactorul-șef al postului public Radio România Cultural, după ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semnează în continuare rubrici săptămânale în Ziarul de Duminică și Adevărul literar. Activitatea ei publicistică cuprinde peste 2.000 de articole apărute în presa scrisă, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni și programe de radio și numeroase emisiuni și apariții TV. Este semnatara traducerii și a articolelor privind compozitorii români pentru Larousse – Dicționar de mari muzicieni, și responsabilă cu secțiunea muzicală a Dicționarului enciclopedic. Este membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A fost distinsă cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului Național al Audiovizualului în 2002 și Premiul pentru Publicistică al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în 2006.

Citește și