Mirajul ospatarului roman

Nu mai vreau un presedinte-locomotiva. Poate sa fie si mama lui Diesel. Pentru ca vagoanele, multe, putine, pot fi ori goale ori pline cu nasi corupti, murdare de coji de seminte. In orice caz, m-am saturat de locomotive care ma duc unde vor ele, nu unde vreau eu. Pana la urma, eu platesc un bilet (taxe, impozite, vot) ca sa ajung undeva, nu ca sa ma aflu in treaba. Si pretind sa fie respectat mersul trenurilor. N-am nevoie si nu mai am chef de intarzieri, n-am nevoie si nu mai am chef sa-mi fie frig, sa stau inghesuit, sa fie mizerie. Si, fireste, pretind ca, daca pe biletul meu e scrisa o destinatie, acolo sa ajung. Am platit, vreau sa primesc in schimb. Chiar vreau un presedinte si un guvern care sa faca ceva pentru mine, sa ma serveasca. Sau sa ma lase in pace. Daca eu imi pot vedea de treaba, atunci le va fi bine si pensionarilor si somerilor si familiilor cu multi copii si nu vor avea nevoie de mila. Cam acestea ar putea fi cateva idei dintr-un manifest al omului obisnuit din Romania, care poate si vrea sa munceasca, care poate si vrea sa faca afaceri, care poate si vrea sa se distreze, care vrea sa traiasca si nu mai accepta sa faca parte din lungul sir al generatiilor de sacrifciu.

Peste o saptamana, vom sti. Vom afla in cine au romanii cea mai mare incredere. Cine va sta la carma. Daca cei aflati acum la putere au fost penalizati, daca romanii vor ca ei sa continue sa faca ceea ce stiu mai bine sau daca a venit si randul celorlalti.

Dar de ce s-ar duce la vot romanii? Unii, pentru ca stiu ca asa trebuie. Sunt alegeri, avem datoria sa votam, spun ei, imbracandu-se frumos, luandu-si nevasta de brat si mergand la “sala”. Unii vor merge la vot pentru ca simt ca lucrurile ar putea sa se schimbe. Or, schimbarea e insotita de o oarecare incertitudine. Imi e rau, dar daca imi va fi si mai rau?, se intreaba ei. Altii se vor duce la vot tocmai pentru a provoca schimbarea. Nu e vorba de nemultumitii-si-gata ci, cred, de segmentul activ al societatii. Mai sunt inca foarte multi care nu vor merge sa voteze. Ei sunt, pe de o parte, nepasatorii, pe de alta foarte-nemultumitii, cei care nu se regasesc defel in politicienii pe care s-au obisnuit sa-i vada la televizor.

Aproape incheiata campanie electorala putea sa nici nu existe. Pentru ca zeul televizor, de data aceasta, nu a vorbit. Din cauza unor reglementari cel putin bizare, cei mai multi romani vor vota, practic, dupa intuitie. Pentru ca nu s-a dorit o dezbatere, ea nu a existat. Informarea prin afise electorale sau prin recitarea plictisitoare a unor cuvantari e non-informare si mai degraba te indeparteaza pe tine, cel care vrei sa afli, sa cunosti, sa judeci singur.

Ce se vede acum? In afara de tumultul care insoteste campania prezidentiala a celor considerati principali candidati, mai nimic. Pe de o parte, revelatiile lui Adrian Nastase privind greutatile romanilor si frenezia cu care le promite batranilor si saracilor (adica foarte multor romani) noi si noi ajutoare. Fraul liber pe care si l-a dat presedintele Ion Iliescu in a sustine, fatis iara nu echidistant, PSD-ul si candidatul sau.

Pe de alta parte, aparitiile spectaculoase, ca o vedeta rock portocalie, a lui Traian Basescu, flancat de charismatica Mona Musca si de necharismaticul Calin Popescu-Tariceanu. Consecventa cu care acesta acuza coruptia din Romania si limbajul uneori colorat dar intodeauna intr-o limba romana ireprosabila si deloc de lemn.

Sondaje de opinie s-au facut. Cu mici exceptii, ele nu au fost date publicitatii. Oricum, dupa localele din iunie, cand rezultatul alegerilor a contrazis puternic sondajele, nimeni nu mai are incredere in ele. Lipsa de pana acum a sondajelor de opinie inseamna, in orice caz, ca autorii lor nu vor sa riste si ca aceia care le-au comandat nu sunt incantati de rezultatul lor. Ambele situatii duc la concluzia ca lupta e foarte stransa. Ca miza ultimei saptamani inainte de alegeri sunt cele 4-5 procente pe care si le mai disputa Uniunea (PSD-PUR) si Alianta DA (PNL-PD), repectiv Adrian Nastase si Traian Basescu. Situatia e cu atat mai stransa cu cat nimeni nu pare a sti ce anume ii poate determina pe acei 4-5 % din alegatori (adica ceva mai putin de un milion) sa voteze intr-un fel sau in altul. De aceea, e de asteptat ca in aceste zile sa se arunce pe piata munitia grea. De aceea, cele doua echipe par ca se urmaresc, frenetic, prin tara, si raporteaza mitinguri istorice.

Daca n-ar fi in joc soarta Romaniei intr-una dintre cele mai importante perioade ale sale, ne-am putea aseza in fotoliu, ca sa privim la un film de suspans. Am putea face, ca de obicei, pariuri, am putea juca la loto, am putea rade. Sau am putea sa luam foarte in serios ceea ce ni se intampla acum.

Pana una alta, insa, ceea ce s-a intamplat in tara in ultima vreme face sa fim in coada Europei, in coada tarilor la care ne raportam. Avem in continuare nepermis de multe gauri negre in economie, avem in continuare o justitie in care nimeni nu are incredere si una dintre cele mai gaunoase, ramificate si periculoase coruptii din Europa.

Primul castig al acestor alegeri va fi acela ca vor fi ultimele in care vom avea candidati-locomotiva la presedintie. Urmatoarele nu-i vor mai permite sefului statului sa se amestece atat de fatis in lupta dintre partide. Si, poate, le va permite astfel o competitie constructiva. Pana atunci, urmeaza duminca de 28 noiembrie. Care tot o constructie poate sa fie. Depinde de cei mai putin de un milion de romani care vor inclina balanta. Ar putea fi cei din diaspora? Sau chiar noi, astia de aici care ne-am saturat sa fim, mereu si mereu, generatii de sacrificiu intru binele celor care obisnuiesc sa ne conduca. Parca aceiasi, mereu si mereu. Zau ca prefer sa ma iluzionez ca unul dintre candidati, Traian Basescu, chiar crede cand spune ca presedintele sa-i serveasca pe romani, sa le fie ca un ospatar!