Mircea Sandu, audiat la DNA ca martor în dosarul lui Vasile Avram
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a venit, miercuri, la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care fostul șef al arbitrilor Vasile Avram este cercetat pentru luare de mită.
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a venit, miercuri, la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care fostul șef al arbitrilor Vasile Avram este cercetat pentru luare de mită.
Mircea Sandu a venit la sediul Direcției Naționale Anticorupție însoțit de avocat, el declarând că a fost citat în calitate de martor în dosarul lui Vasile Avram.
Înaintea lui Mircea Sandu au venit la DNA Constantin Ștefan, secretarul executiv al Comisiei Centrale a Arbitrilor, și observatorul federal George Ionescu, de la Departamentul administrație-economic al CCA.
Fostul membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor Constantin Zotta a declarat, miercuri, agenției Mediafax, că a fost audiat ca martor de DNA în dosarul lui Vasile Avram.
“Astăzi am fost audiat de DNA timp de zece minute. A fost ceva scurt pentru că am fost audiat în calitate de martor. Am lucrat în cadrul CCA și m-au întrebat cum funcționează comisia. A fost ceva normal, cum probabil că vor mai fi chemați și alți membri ai comisiei în calitate de martori”, a spus Zotta.
Fostul șef al CCA Vasile Avram și omul de afaceri Sorin Țerbea au fost arestați preventiv în 25 septembrie, într-un dosar în care sunt acuzați de luare și, respectiv, dare de mită.
Potrivit DNA, în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mureș – Universitatea Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut, ar fi primit de la Țerbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro, în scopul delegării unor arbitri agreați de formația mureșană în sezonul 2011/2012.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026