MIRO Bank si-a dublat activele in ultimul an
MIRO Bank si-a dublat activele in ultimul an
Valoare totala a activelor detinute de MIRO Bank a ajuns la sfarsitul primului trimestru al acestui an la 1.354 miliarde lei (peste 33 de milioane de euro), in crestere cu 115% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Cea mai mare parte a portofoliului de clienti ai bancii este reprezentata de IMM si microintreprinderi.
Cresterea din primele trei luni ale anului a fost sustinuta in principal de expansiunea creditarii. Astfel, valoarea neta a creditelor acordate de banca se ridica la sfarsitul lunii martie la 1.121 miliarde lei (echivalentul a 27,5 milioane de euro), consemnand o crestere de 193% fata de primul trimestru al anului 2003. Intr-un comunicat de presa, MIRO Bank sustine ca a obtinut profit pe primul trimestru al anului 2004, la doi ani de la infiintare, fara a preciza insa valoarea profitului respectiv.
Numarul clientilor MIRO Bank a crescut conform rezultatelor preliminare, cu 157%, pana la 9.247. In acelasi timp, depozitele bancare au ajuns la un volum de 332 miliarde lei, cu 246% mai mult decat in anul precedent, in cazul depozitelor la termen inregistrandu-se o crestere substantiala de peste 410 procente. Dinamicile sunt insa justificate si de baza mica de raportare.
“Dupa ce am implementat cu succes noi produse si tehnologii ne aflam in fata unei cresteri spectaculoase a creditelor dedicate microintreprinderilor si IMM-urilor. Abilitatea de a ajusta produsele de creditare dupa necesitatile fiecarui caz in parte este considerata un punct forte de catre clienti”, a declarat Axel Hummel, Director General al MIRO Bank. El spune ca din ce in ce mai multi clienti apreciaza conditiile atractive oferite de banca la depozite si depun sume considerabile.
De la inceputul anului banca a lansat doua produse noi pentru a raspunde cerintelor clientilor tinta – liniile de credit si facilitatile de descoperit de cont.
Liniile de credit sunt destinate finantarii pe termen scurt a afacerilor private micro, mici si mijlocii care sunt implicate in productia sau comercializarea de bunuri si servicii si au un trecut de creditare de cel putin un an cu Miro Bank. Liniile de credit sunt utilizate pentru a sustine nevoile de capital de lucru ale clientului putand avea o valoare de pana la 50.000 euro, echivalentul in lei si o maturitate de pana la 12 luni.
Facilitatile de descoperit de cont constituie un instrument foarte flexibil care ofera ocazia clientului de a acoperi necesitatile de lichiditate pe termen scurt. Facilitatile de descoperit de cont au o valoarea de pana la 25.000 euro, echivalentul in lei si o maturitate de pana la 6 luni. Suma care se poate acorda unui client in cazul facilitatii de descoperit de cont este determinata in functie de perioada in care clientul a avut un cont curent activ la Miro Bank si rulajul creditor mediu lunar din contul curent pe parcursul a 3 luni anterioare.
De asemenea, incepand cu acest an banca ofera si credite in lei (pana la echivalentul a 2.500 de euro) destinate persoanelor fizice autorizate, asocialtiilor familiale sau societatilor comerciale, cu termen de rambursare de 18 luni.
Capitalul bancii se ridica la 14,6 milioane de dolari. Ultima majorare de capital a fost efectuata in luna aprilie prin vanzarea de actiuni in valoare de 1,1 milioane de dolari unui nou actionar-Internationale Projekt Consult GmbH (IPC). Ceilalti actionari ai bancii sunt Banca Europeana pentr Reconstrutie si Dezvoltare, International Finance Corporation (divizia de investitii a Bancii Mondiale), DEG , FMO, Commerzbank si IMI.
La sfarsitul lui 2003, reteaua MIRO Bank era alcatuita din 6 sucursale si 2 agentii, pentru 2004 fiind prevazuta continuarea procesului de extindere prin deschiderea unei sucursale la Iasi.
liviu.chiru@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026