Misiunea secretă a pieței de artă/ de Remus Andrei Ion

O pictură în ulei a lui Ion Mirea a atins probabil minimul istoric pe piața de artă: adjudecare de 120 de euro, un preț de pornire sub orice evaluare așa cum se practică.

Mirea este unul dintre artiștii români care s-au stins la Paris sau prin lume înainte de 1989. Ion Țuculescu, cu una dintre compozițiile sale fantastice a prins o adjudecare de 9.000 de euro, și ea sub evaluările cele mai pesimiste. Zamfir Dumitrescu, Naută statică, 700 de euro, prețul de intrare. Brădean, Sălișteanu, Velicu, Oravițan, Ilfoveanu, Bernea chiar și H. H. Catargi au adjudecări spre limita de jos a evaluărilor. Doar pentru lucrări excepționale se schimbă ceva: Margareta Sterian și-a dublat estimarea pentru o compoziție fantastică într-un format atipic, de la 6-900 la 1.600 euro. „Pianista” lui George Catargi a fost și ea licitată până la 2.800 euro deși estimarea se oprea la 700.

În licitațiile din această toamnă, nu artiștii consacrați au făcut legea, nu cei care au tot poposit prin licitațiile autohtone și au revoluționat în felul lor piața de artă până prin 2011.

Artiștii noi schimbă regulile. Iar în fața acestei provocări, piața de artă, vrea nu vrea, trebuie să admită că are o misiune nouă: să se alinieze cu piețele de afară. Este clar: cu „Care cu boi”, peisaje în manieră impresionistă sau clasică, cu case, flori, naturi moarte, arta românească nu va câștiga notorietate. Dar artiștii noi au rușit să impună deja repere de cotă, atitudine, patrimoniu nou și dinamic, fără sprijin de pe piața locală.

Ghenie are succes trecut doar prin câteva știri în România iar piața de la noi nu îl poate vinde: are prețuri mult prea mari față de ceea ce se licitează aici. În schimb îi vedem cu adjudecări importante și mai ales peste evaluări pe alți tineri care și ei vând pe piețe paralele. A mai fost un „val de export” în anii 90, dar el s-a stins pentru că nimeni din țară nu l-a putut susține. Acum, este invesrs, lumea și artiștii vin din afară să impună criterii, prețuri, o dinamică a pieței. Cine intră în horă?

La Goldart s-a vândut design contemporan la prețuri nebănuite. Artmark s-a ținut tare și a adus artiști sub 50 de ani în lista de „Mari maeștri ai picturii românești” și  Mircea Suciu, Șerban Savu, Victor Man (14.000 euro!) au avut adjudecări consistente așa cum nu mai au uneori nici nume istorice. Doru Tulcan peste Marcel Iancu, Alexandru Rădvan peste Ion Bitzan, Ecaterina Vrană mai mult decât Sorin Ilfoveanu. Gorzo și Tolici mai licitați decât Angheluță și Vrăneanțu. Elevii pot vinde mai mult decât profesorii. 

Gorduz și Mândrescu, refuzați, poate fi o întâmplare, dar adjudecările de artiști tineri dau o perspectivă. Ei, tinerii, pot vinde și afară, ceilalți mai greu. Recordurile lui Nicolae Grigorescu sunt doar în România, cele ale lui Ghenie au trecut oceane. Misiunea obligatorie este să le consolidăm. O misiunea grea, încă secretă. Atfel piața de artă locală se va prăbuși, va rămâne tot o consignație. Și atunci, ce se va întâmpla cu creații precum „Dormind” a lui Gheorghe Petrașcu?