Mistere toponimice/ de Călin Hentea

A trecut ceva vreme de la ultima mare schimbare toponimică nu numai a Bucureștilor, dar și a celorlalte localități din România scăpată de regimul comunist, în urma căreia, timp de câțiva ani buni, unii oameni nu mai știau pe ce stradă locuiesc. Într-adevăr, nu mai erau suportabile piețe și bulevarde purtând nume precum “23 August”, “6 Martie”, “V.I. Lenin”, “Leontin Sălăjan” sau “Victoria socialismului”.

Tăvălugul revoluționar toponimic a măturat atunci, pe nedrept, și unele denumiri ce nu își găseau deloc o confirmare în prefacerile post-decembriste: “1 Mai” a continuat să fie sărbătorită pentru că era o zi liberă, iar dispariția denumirilor de “30 decembrie” sau “Republicii” nu a însemnat nici pe departe o restaurație monarhic-constituțională, ci dimpotrivă. Iar pentru că toate aceste străzi și piețe trebuiau să poarte un nume, și-au făcut fireasca apariție pe plăcuțele de la colț de stradă personaje interzise de regimul comunist, care le considerase fie dușmani ai poporului, fie gata putrezite în lada de gunoi a istoriei: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, I.C. Brătianu, Carol I, regina Elisabeta, regele Ferdinand, Regina Maria, Pache Protopopescu, Mircea Vulcănescu, Corneliu Coposu. Ceea ce trebuia, fără îndoială, făcut.

În București supraviețuiseră miraculos anilor de comunism stalinist – și apoi celor de comunism naționalist – denumirile unor artere principale provenind din Războiul de independență precum Calea Victoriei, Calea Dorobanților, Calea Rahovei, Calea Griviței, Calea Plevnei, strada Smârdan, care au asigurat o minimă continuitate toponimică, așa încât noul cetățean turmentat să mai poată găsi un reper de orientare. Alte artere principale ale Bucureștiului nu au avut aceeași șansă, identitatea fiindu-le în mod repetat și misterios schimbată o dată cu regimul politic.

Astfel, faptul că între generalul Bonaparte, ilegalistul comunist Ilie Pintilie și voievodul transilvănean Iancu de Hunedoara nu există nici o asemănare (în afară de aceea că toți trei au fost bărbați) sau continuitate pe linie simbolică, acest lucru nu i-a împiedicat pe edilii capitalei să boteze cu aceste nume același bulevard ce unește Piața Victoriei de Calea Dorobanților, pe timpul regelui, apoi pe timpul comuniștilor și, în fine, în timpurile noastre. Încercând să identificăm o oarecare logică în șirul acestor trei nume, se poate anticipa că un nou regim politic îi va aduce acestui bulevard un nume provenind din Antichitate, unica epocă lipsă, de exemplu “bulevardul Cezar”.

Lucrurile sunt și mai dramatice în cazul unei frumoase piețe din eleganta zonă de nord a Capitalei, acolo unde se termină Calea Dorobanți și se află clădirea TVR. Puțini bucureșteni își mai aduc aminte că acel loc se numea cândva Piața Jianu; apoi regimul Antonescu a botezat-o Piața Adolf Hitler. În mod logic, regimul Gheorghiu Dej a rebotezat-o “Piața Generalissim Stalin”. Așadar, a funcționat – fie și în subconștentul oficialităților – logica după care “dictatorul victorios ia locul dictatorului învins”. Schimbările de macaz post staliniste i-au adus însă locului anonimul nume de Piața Aviatorilor, deși monumentul cu același nume se afla la câteva sute de metri mai departe. În fine, dincolo de orice logică istorică sau simbolică, locul cu pricina primește post-decembrist numele lui Charles de Gaulle, care n-a fost nici dictator și nici aviator (era tanchist), ci președinte legendar al Franței.

La fel de misterioasă este logica după care stația de metrou “Armata Poporului” a devenit “Lujerului”; poate datorită renunțării, la 1 ianuarie 2007, la serviciul militar obligatoriu și trecerii la o armată de profesioniști. Atunci de ce capătul aceleiași linii de metrou s-a transformat din “Industriilor” (poate pentru că industria este pe cale de dispariție în România?) în “Preciziei” (deși această calitate nu se poate spune că este definitorie pentru români)? Continuând raționamentul, se poate deduce oare că problemele de slabă performanță ale agriculturii românești și implicit ale producției de mașini agricole sunt cauza schimbării numelui stației de metrou “Semănătoarea” în cel al inventatorului stiloului, “Petrache Poenaru”, dat fiind că numărul românilor care scriu este în creștere, iar al cititorilor și muncitorilor români este în scădere?