MISTERELE CUVINTELOR / Ecologismul alimentar și sexual
Sectarismele alimentare contemporane nu se opresc la veganii, crudivorii sau fructivorii despre care vorbeam săptămâna trecută. S-ar părea, dimpotrivă, că asistăm la o mișcare browniană de grupare și regrupare în noi și noi familii și clanuri, reacție firească la omogenizarea generată de consumism. Iar focul care ține supa caldă pare a fi ideologia ecologistă.
În 2005, în San Francisco, un grup de militante ecologiste au
avut revelația că mâncarea adusă de departe este un factor de
poluare (transportul se face arzând hidrocarburi) și, în plus,
nesănătoasă, pentru că e tratată ca să reziste pe drum și pe raft.
Și au decretat că în farfuria unui bun ecologist nu trebuie să se
afle alimente produse și, eventual, procesate la mai mult de o sută
de mile (circa 160 de kilometri, ceea ce ar însemna că strugurii
sau vinul de Focșani nu sunt tocmai cușer în București). Și au dat
și un nume acestui mâncător cu conștiință, stimulator al
agriculturii, industriei și neguțătoriei locale: locavor (foto 1),
opus distavorului, care cumpără din hipermarket hrană adusă de la
mare distanță. Noul nume al ecologistului în ipostaza sa de ființă
mâncătoare a avut un succes atât de mare, încât a fost desemnat de
Oxford Dictionary cuvântul anului 2007 (evident, blamabilul
distavor a fost ignorat).
Un bun ecologist este însă bun nu doar atunci când mănâncă, ci și
când, să mă iertați, face sex. În această ipostază el capătă numele
de ecosexual sau vegansexual (despre cel din urmă termen știm cu
exactitate că a fost creat în 2007 de o cercetătoare din Noua
Zeelandă). Un ecosexual nu are ce căuta lângă un partener omnivor
sau, cu atât mai puțin, carnivor, a cărui piele miroase a
mortăciune, sau lângă un partener care poartă îmbrăcăminte de piele
sau de blană, ori care se deplasează cu altceva decât cu bicicleta,
ori care folosește pomade și alifii nevegetale sau apelează la un
condom nebiodegradabil. Ecosexualitatea, sau vegansexualitatea,
presupune, în primul rând, armonie cu natura, și abia în al doilea
rând între parteneri. Ecosexualii caută o dragoste curată…,
verde.
În competiția pentru cuvântul anului 2007 (care, așa cum am văzut,
era locavor în viziunea Oxford Dictionary), alegerea revistei Time
s-a oprit asupra lui freegan (din free Ă (ve)gan). Dacă locavorii
și vegansexualii sunt păcătoși care încearcă să pună puțină ordine
și înfrânare ecologică în viața lor, freeganii (foto 2) sunt
adevărați asceți ai ecologismului, cei care întruchipează în cel
mai înalt grad opoziția la consumismul risipitor. Freeganii trăiesc
din ce aruncă alții. Mâncarea (evident, vegetariană) și-o procură
scormonind prin tomberoanele din spatele hipermarketurilor și
restaurantelor, care aruncă produsele aflate în ultima zi de
valabilitate. Din aceeași sfântă dorință de a nu irosi inutil
resursele planetei, freeganii refuză să locuiască în case,
ducându-și traiul în aer liber și dormind, cel mult, în corturi sau
sub coviltirul căruțelor. De aceea și sunt atât de puțini și
localizați aproape exclusiv în însorita Californie.
Veche aproape de când lumea (gândirea chineză vedea în ea o
manifestare a legii lui yin și yang), dar reformulată,
sistematizată, ambalată și prezentată, pe la mijlocul anilor ’50,
de japonezul George Ohshawa într-o formă digerabilă pentru
mentalitatea contemporană occidentală, macrobiotica pretinde să
asigure, printr-o alimentație naturală (formată aproape exclusiv
din cereale integrale, la care se ajunge treptat, eliminând întâi
produsele animale, apoi fructele), echilibrul interior și armonia
cu mediul. Este un regim atât de dur, încât doar puțini
dieteticieni îl recomandă, și numai pentru slăbire.
Tot mai bine e pe la noi, unde rețeta tradițională a traiului
cumpătat alternează perioadele de post, când blând, când sever, cu
cele de dulce.
Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București).
Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universității București).
Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi
redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la
Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991),
editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și
publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia.
Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela
Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Fărâmiță Lambru, Dire
Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă
nepoți. Are un nepot.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026