MISTERELE CUVINTELOR/ Secular de-un secol și ceva...

Adjectivul secular poate fi intâlnit și folosit in română cu două ințelesuri: 1. Care durează sau are o vechime de o sută de ani, centenar (și, prin extensie, foarte vechi, străvechi); 2. Care nu ține de biserică, laic, mirean, lumesc. Dicționarele românești de limbă (diferite de cele de tip enciclopedic sau de cele dedicate terminologiilor de specialitate) consemnează, toate, primul sens al lui secular. In edițiile din 1975 și 1984 ale DEX-ului sensul al doilea nu apare, el făcându-și intrarea abia in Suplimentul din 1988, fără a i se indica, insă, etimologia. Nici Dicționarul de neologisme, in multiplele lui ediții, nu consemnează sensul al doilea – o face insă Marele dicționar de neologisme din anul 2000, indicând greșit, ca unic etimon, pentru ambele sensuri, fr. séculaire. Singurul dicționar care face o dublă trimitere etimologică, la fr. séculaire și la fr. séculier, este Noul dicționar explicativ al limbii române, din anul 2002, dar… nu consemnează decât primul sens. Un singur sens și o singură etimologie, un singur sens și două etimologii, două sensuri și o singură etimologie – toate variantele greșite se oglindesc in dicționarele noastre sub cuvântul-titlu secular. Date fiind sensurile actuale distincte (chiar dacă la originea indepărtată, in latina ecleziastică, filiația dintre ele era transparentă) și date fiind etimoanele directe (franceze) și ele diferite (sensul 1 din lat. saecularis și fr. séculaire, iar sensul 2 din lat. saecularis și fr. séculier), ar fi mai potrivit să vorbim despre două cuvinte secular, despre două omonime (aceeași formă, dar sensuri și proveniențe diferite), in loc de un singur cuvânt cu două sensuri, așa cum fac (cele care o fac) dicționarele românești. La Tertulian (sec. II), saeculum căpătase deja sensul de “veac, viață lumească”, iar la Sfântul Ieronim (sec. IV) intâlnim și adjectivul saecularis “propriu lumii, profan, secular”, ambele cuvinte fiind perpetuate de latina ecleziastică și alunecând de acolo in limbile vernaculare. In franceză, séculier “lumesc” are prima atestare in secolul al XII-lea, pe când séculaire “centenar” apare abia la Rabelais, in secolul al XVI-lea, cu referire la jocurile seculare (context oricum ambiguu, pentru că ludi saeculares ale Romei antice erau sărbători păgâne). Și spaniola are, pornind de la lat. saecularis, un dublet etimologic: sp. seglar “lumesc”, mai vechi, și secular “centenar”, mai nou (sunt, așadar, omonime). In italiană, in schimb, secolare acoperă ambele ințelesuri (este polisemantic). Engleza l-a imprumutat pe secular din franceza veche (sfârșitul sec. al XIV-lea), l-a folosit cu ambele sensuri ale lat. saecularis și, la mijlocul veacului al XIX-lea, prin pana agitatorului agnostic (cum se considera el insuși) George Holyoake (1817-1906) i-a imbogățit familia cu termenul secularism, doctrină care, fără a se declara antireligioasă, proclama dreptul omenesc la bunăstare in viața aceasta, refuzând orice trimitere la credință sau la viața de apoi. Pe scurt, despărțirea bisericii de stat, laicizarea vieții sociale. De aici până la despărțirea omului de credință nu mai este decât un pas. “Unele state au biserici naționale (sau de stat), ca Anglia, altele iși reglementează raporturile cu Biserica Catolică prin negocieri și ințelegeri de pe poziții de egalitate (concordate), ca Italia și Germania, s…t altele, ca Franța, practică un secularism agresiv (laicité) in domeniul public” (Idei in dialog II 07 p. 18). Agenții și adepții necondiționați ai secularismului sunt seculariștii, iar cei incă nedeplin convinși sau lucrând pe ascuns sunt secularizanți: “Patriarhul României a explicat noilor duhovnici că intotdeauna duhovnicul trebuie să găsească calea ințeleaptă, de mijloc, ca un medic bun al sufletelor, și să evite extremele, atât indiferentismul secularist și secularizant, iar pe de altă parte trebuie evitată un fel de teologie teroristă de infricoșare” (Monitorul de Suceava 13 XI 09). Despre “Legea secularizării averilor mănăstirești” a lui Cuza-Kogălniceanu (1863), al cărei rezultat a fost crearea Domeniilor Statului, a auzit toată lumea, chiar dacă puțini ii cunosc cu adevărat motivele, reale sau declarate. Dincolo de naționalizarea operată de Cuza-Kogălniceanu, secularizarea desemnează un proces mai larg, de debarasare a statului, a sferei politice și a celei civile de ceea ce modernitatea simte a fi un lest: religia și biserica. Iar rezultatul acestui proces este starea de secularitate: “Cooptarea politică a unei mari țări musulmane in comunitatea democrațiilor occidentale ar putea incuraja modernizarea și menținerea secularității statale in alte țări islamice” (“22” 2 VIII 05). Să fie, oare, secularitatea o stare de grație la care ajung doar societățile de tip occidental? “Studiile și sondajele arată că, deja in anul 2001, in regiuni precum Daghestanul, existau majorități ce respingeau secularismul, sate intregi ce interziseseră muzica, petrecerile, radioul și TV-ul…” (“22” 26 X 05). Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi in ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat in pregătire la Editura Logos.

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romană al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făramiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți.