Misterele Egiptului

“Harta iubirii”* de Ahdaf Soueif a provocat criticii la apropieri spectaculoase – de Gabriel García Márquez și Isabel Allende, situând-o în zona realismului magic, reacție firească față de un roman care se petrece în Egipt, țara misterelor. Romanul are multe elemente comune cu “Un veac de singurătate” și “Casa spiritelor”: o istorie ce alunecă în mit, o casă care fascinează, trecutul ce-și dezvăluie secretele, viețile ce par să se repete peste timp.

Autoarea s-a născut la Cairo, dar a copilărit în Anglia, a studiat în ambele țări, fructifică în scris privilegiul apartenenței la două culturi și la două civilizații. Romanul exploatează întâlnirea lor din perspectiva a patru femei legate prin familie și pasiune de Egipt, cu un zigzag continuu între deceniile ce deschid și închid secolul XX. În ficțiune intră strategii variate – jurnal și scrisori, extrase din presă și mesaje telefonice, ele conferă autenticitate experiențelor relatate.

Povestea se desfășoară pe două planuri: o tânără americană, Isabel Parkman, vine în Egipt, aducând cu ea cufărul plin cu obiecte vechi și cu mărturii în engleză și în franceză, cu documente în arabă, își regăsește o rudă îndepărtată, Amal, care descifrează jurnalul și scrisorile din cufăr. Ea, Amal, reconstituie viața pasionantă a tinerei văduve englezoaice, Lady Anna Winterbourne, cea care a ajuns în Egipt tulburată și confuză, ca să găsească aici iubirea și prietenia, viața de familie tradițională și lupta pentru emanciparea unei țări.

Planul epic din prezent narează nașterea unei iubiri neobișnuite, între Isabel Parkman și Omar, pianist, dirijor și scriitor egiptean, ca și prietenia jurnalistei cu Amal, sora lui Omar. Cele două povești le repetă pe cele petrecute în urmă cu un secol, când Anne s-a îndrăgostit de un aristocrat din Cairo, Sharif Basha, a câștigat o prietenă unică în Layla, sora acestuia.

Densitatea romanului o dă fundalul istoric: Anna constată ravagiile aduse de război prin drama trăită de soțul ei pierdut, iar Egiptul îi oferă o nouă imagine a coloniilor britanice. Isabel, prin profesia ei, scrutează lumea de azi, alege Egiptul ca loc în care să urmărească felul în care un popor întâmpină noul mileniu. Felahilor de pe vremuri le corespund în prezent sătenii săraci, vieții tihnite – una trepidantă, orașului cu terase și grădini unul modern, dar cu același farmec inconfundabil.

Iar Amal, povestitoarea, are și ea povestea ei, care într-un fel o repetă pe cea din urmă cu un secol trăită de Layla: fiecare își iubește enorm fratele, vrea să-l vadă fericit, se bucură când se ivește în viața lui străina care se dovedește a-i fi pereche și-i ghidează integrarea. Unul dintre misterele romanului stă în sugestia metempsihozei, atât de subtilă și discretă că trece neobservată, dar creează o anume ambiguitate: Anna și Sharif Basha reînvie în Isabel și Omar, suflete sortite să se caute mereu.

Romanul are și un nucleu simbolic: o tapiserie înfățișând pe Isis, Osiris și Horus, țesută de Anna în maniera artei tradiționale, folosind culorile vechiului Egipt, părțile ei ajung în locuri diferite, străbat lumea ca să revină și să se reîntregească în Cairo. Tapiseria trimite la scenariul mitic cunoscut și propune un cod pentru a descifra destinele personajelor. Alt cod se conturează din discuțiile absolut fascinante despre cuvintele limbii arabe, altul prin motto-urile alese pentru fiecare capitol, din care aleg un eșantion: “Nu știți că Egiptul e o copie a cerului și templul întregii lumi? (Scrib egiptean, c. 1400 î.Hr.)”.

“Harta iubirii” este un roman-palimpsest, cu povești de iubire (fascinând prin ce dezvăluie și prin ce lasă nespus), ele ascund un roman istoric și unul politic (interesant pentru cei dornici să observe jocurile de putere), ambele acoperă saga unei familii și a magicului Egiptului (irezistibil pentru iubitorii de povești mirobolante, cu miresme exotice), iar în profunzime un splendid roman mitic (rezervat împătimiților de simboluri, mituri și arhetipuri).

*) Ahdaf Soueif, “Harta iubirii”, traducere de Ada Tanasă, Editura Polirom.

Elisabeta Lăsconi, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).

Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.