Misterul camerei galbene

Daca americanii ii au pe fratii Coen ori Wachowski, francezii ce i-au avut la pionierat pe cei doi Lumiere ii au azi pe Bruno si Denis Podalydes. Acest tandem are propriul sau ritm existential, cel dintai si cel mai mare este regizor, scenarist, producator, uneori si actor, al doilea e interpret in productiile fratelui (de obicei contribuind si la redactarea scenariului), dar fiind foarte solicitat si de alti cineasti, de unde si popularitatea sa. In ciuda fizionomiei ingrate, a calvitiei premature si – adaug eu – lipsei totale de haz! Caile succesului sunt oricum mult prea intortochiate, iar gusturile nu se discuta asa ca voi reveni strict la subiect caci prezinta un oarece interes pentru cinefilii cu rabdare.

Dupa ce-si va fi facut un renume cu doua scurt-metraje (Versailles – rive gauche si Voila) apreciate atat de public, cat si de critici, Bruno a perseverat si din nou a castigat cu Dieu seul me voit, film in care mezinul isi etaleaza manierismul anost in ipostaza unui Woody Allen continental, lipsit insa de substanta intelectuala a starului inimitabil. Miscarea inteligenta a cuplului “Poda” – cum singuri se alinta din copilarie – a fost virarea din contemporaneitate in …eternitate. Adica plonjarea intr-o zona foarte ofertanta a culturii franceze: romanul si respectiv filmul politist. Alegerea a fost bine calculata, desi cu un coeficient de risc ridicat. Gaston Leroux, prozator cu existenta impartita intre secolul XIX si XX (1868 -1927), a ramas in literatura ca parinte al unui prototip de detectiv amator, ziaristul Rouletabille, care-si fondeaza investigatiile in principal pe o logica si un rationament imbatabile, dar si pe o intuitie iesita din comun. Pentru o vreme contemporan cu scriitorul, caci a trait intre 1888 si 1978, Marcel L’Herbier, reputat cineast francez – deopotriva teoretician si estet al artei a 7-a pe care o considera un formidabil limbaj inedit care se cere dezvoltat – a fost primul interesat sa ecranizeze cele doua carti de capatai ale lui Leroux: Misterul camerei galbene si Parfumul doamnei in negru, distribuindu-l in rolul cheie pe Roland Tontain, ce avea sa se hraneasca toata viata din faima acestui erou purtat chiar si intr-un al treilea sequel, Rouletabille aviator, semnat in 1932 de un oarecare Istvan Szekely, prolific cineast cu dubla cariera europeana si hollywoodiana. Aveau sa-i succeada in reconfigurarea personajului Jean Piat in Rouletabille joaca si castiga realizat in 1947 de Christian Chamborant, Serge Reggiani intr-un remake omonim din 1949 apartinand lui Henri Aisner si Claude Brasseur in 1965 intr-o versiune tv de Jean Kerchbron.

Facand abstractie de protagonistul impus cu insistenta fraterna, filmul actual are doza lui de farmec prin recrearea pedanta a unei atmosfere retro. Si acest lucru se vede chiar din generic – o mica bijuterie in sine, amuzanta si plina de mister infantil: o constructie de scripeti manevrand o bila ce ajunge apoi sa fie transportata de un trenulet ce circula la firul ierbii, dar totodata intr-un decor defel miniatural. Un efect optic captivant, de bun augur. Conventia filmului “de arhiva” se-ncearca a fi reinnodata printr-un sistem de inserturi care temporizeaza derularea intrigii politiste. Pentru degustatorii de cinema frantuzesc va fi o placere sa-i descopere in distributie pe Claude Rich – judecator cu tabieturi si elegante maniere. Pe Michael Lonsdale – savant robotind intr-un atelier rural artizanal. Pe Olivier Gourmet – de nerecunoscut in postura de fidel logodnic discret. Pe Sabine Azema – in chip de cam trecuta fiica supusa, dar cu o aventuroasa viata dubla. Si, nu in cele din urma, pe cel ce provoaca intreaga incurcatura mai mult amoroasa decat criminala, uzand de toate abilitatile profesiei initiale de magician, un Pierre Arditi cu identitate multipla. O alta miscare abila din partea regizorului Bruno Podalydes a fost invitarea in distributie a acestor ultimi doi actori-fetis ai lui Alain Resnais, care aduc cu ei boarea desueta, dar de mare rafinament a musicalelor Smoking – No smoking. Asa ca cineastul intreprid lucreaza deja si la ecranizarea celui de al doilea roman.

Deci principiul transferului de energie experimentat in fictiune e viabil si-n realitate !

* Le Mystere de la Chambre Jaune. Franta 2002. Regia: Bruno Podalydes. Cu: Denis Podalydes, Jean-Noel Broute, Pierre Arditi, Sabine Azema, Olivier Gourmet, Michael Lonsdale. Distribuit de Independenta Film.