Mitropolitul Bartolomeu Anania, intelectualii BOR și ardelenii/ de Marius Vasileanu
Cum ne despărțim de un intelectual de rasă care este totodată teolog și ierarh al Bisericii? – aceasta este întrebarea pe care merită să ne-o punem în urma ”spectacolului” mediatic de zilele trecute prilejuit de plecarea Mitropolitului Bartolomeu Anania.
Cum ne despărțim de un
intelectual de rasă care este totodată teolog și ierarh al
Bisericii? – aceasta este întrebarea pe care merită să ne-o punem
în urma “spectacolului” mediatic de zilele trecute prilejuit de
plecarea Mitropolitului Bartolomeu Anania.
Deși o despărțire anunțată cu
zile bune înainte, televiziunile au fost prinse parcă pe picior
greșit, furnizându-ne aceleși gen de panegirice precum cele
dedicate Madălinei Manole, o arăta zilele trecute amuzat &
dezamăgit un analist media de forță, Iulian Comanescu. Vorbind
preponderent de teolog, aceleași televiziuni au uitat complet parcă
de faptul că aveau de-a face și cu un remarcabil scriitor, ceea ce
le-ar fi ușurat dificila misiune a acestor momente. Cel care semna
Valeriu Anania a cultivat îndelung prezența sau i-a avut drept
modele pe Tudor Arghezi, Gala Galaction, Anton Holban, Victor
Papilian, Lucian Blaga, Ion Luca, Marin Preda, Vasile Voiculescu –
ca să nu-i amintesc decât pe cei evocați în “Rotonda plopilor
aprinși”. Mărturiile sale apărute acum doi ani în volumul
“Memorii”, premiat de Academia Română, aduc însă în prim-plan cu
mult mai multe personaje ale culturii române și, deopotrivă, ale
Bisericii. Ca și la despărțirea mediatică de alți scriitori, au
fost invitați în platourile TV personaje generatoare de vorbe goale
și de rating, plus – în acest caz – teologi care n-au
citit/vizionat vreodată măcar o piesă de teatru a autorului. Au
rostit cuvinte pioase jurnaliști care ieri se războiau cu Becali
& co.,astăzi emit pseudo-analize încinse despre revoluțiile
arabe, iar mâine vor vorbi emoționant la moartea vreunui
fotbalist.
În
afara jurnalelor care nu au fost cu nimic diferite decât cele laice
în medalionul “Bartolomeu Anania”, nici Trinitas TV, televiziunea
Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (BOR), nu a fost capabilă de
altceva. Voci cârcotașe, dar atente – vezi editorialul lui Ovidiu
Șimonca intitulat “Paradoxuri la moartea Mitropolitului Clujului”
(“Observatorul cultural” nr. 561/4.2.2011) – au sesizat în aceasta
relația încordată existentă în ultimii ani între ÎPS Bartolomeu
Anania și PF Daniel. Și, într-adevăr, în mod straniu, programul
Trinitas TV a rămas aproape neschimbat pe parcursul celor trei zile
de doliu de la Cluj-Napoca…
În același timp, jurnalele TVR
Cultural au preluat cu copy & paste micile încropeli de pe
celelalte jurnale ale televiziunii publice, când puteau să-l aducă
în platou pe unul precum Dan C. Mihăilescu, de pildă, pentru a
vorbi, avizat, despre opera literară a celui trecut la cele
veșnice.
Antena 3 a fost singura care a
considerat că este cazul unui “maraton” în ziua înmormântării, dar
invitații (începând cu subsemnatul) au fost, majoritatea,
neaveniți. În loc să fie aduși în platou teologi fără prejudecăți,
capabili să analizeze personalitatea cu totul nonconformistă a
celui tocmai plecat, au fost invitate personaje, adesea, triste. Se
știe că există o formă de interdicție – nu orice cleric are
permisiunea de a vorbi public în numele BOR -, problema este că
Patriarhia nu și-a alcătuit încă o echipă de buni comunicatori care
să facă față diverselor evenimente mediatice, inclusiv celor de
asemenea natură. Și pe care să-i promoveze stăruitor în primul rând
în media laică. Iar noile figuri există deja – cunosc sau am
remarcat personal teologi tineri cu vigoare dogmatică și harismă
pastorală care vorbesc bine, iar nu în limbajul de lemn popesc, în
orice împrejurare publică. Cu siguranță, există sensibil mai mulți,
necunoscuți. Incapacitatea BOR de a-i descoperi și promova cu
promptitudine rămâne o taină.
…Un alt aspect este cel legat
de prestația ierarhilor cu privire la Mitropolia Ardealului. Nici
nu s-a răcit bine mortul, cum se zice la țară, că ÎPS Laurențiu
Streza, Mitropolitul de la Sibiu, a și declarat public că
Mitropolia Ardealului trebuie musai refăcută (desigur, peste cele
40 de zile de doliu, a subliniat cu creștinească emoție acesta).
Pentru necunoscători, acum câțiva ani, după plecarea la cele
veșnice a Mitropolitului Antonie Plămădeală, a fost dusă o luptă
acerbă, curat “creștinească” pentru scaunul episcopal rămas liber
al Mitropoliei Ardealului. Întrucât acesta a fost “câștigat” de ÎPS
Laurențiu Streza, peste noapte, sub conducerea ÎPS Bartolomeu
Anania, Arhiepiscop al Clujului, un comando al ierarhilor ardeleni
a impus despărțirea Mitropoliei Ardealului în două părți inegale.
Partea mai mare revenea unei noi mitropolii, cu sediul la Cluj,
cealaltă, Mitropoliei Ardealului rămasă la Sibiu. Ulterior,
Mitropolit al Clujului a fost ales ÎPS Bartolomeu Anania. Nu
discutăm acum motivele, idiosincraziile, ambițiile, iluziile celor
două echipe.
Scriam atunci despre cele câteva
lecții ale despărțirii Mitropoliei Ardealului și despre același
deficit de comunicare. S-a vorbit – pe bună dreptate – despre rolul
ÎPS Bartolomeu Anania în ruperea Mitropoliei Ardealului, fapt care
a constituit un duș rece și o temă de reflecție pentru întreaga
BOR. A cădea în capcana interpretărilor ieftin naționaliste ori
facil reducționiste – de tipul conservatori versus ecumeniști – era
și este o capcană. O analiză rece a ceea ce a rămas din întreaga
poveste era și este de dorit.
Apoi, în războiul lumesc pe care
îl are de dus (fatalmente!) și prin intermediul mass-mediei, s-a
observat de departe că Sf. Sinod al BOR a fost pe-atunci efectiv
depășit. Ne referim strict la jocul deosebit de periculos petrecut
cu ocazia despărțirii mitropoliei șaguniene. De ce era nevoie să se
războiască penibil, în public, prin presiuni mediatice, timp de
vreo două luni, cele două echipe ale lui ÎPS Laurențiu Streza,
respectiv ÎPS Bartolomeu Anania?! Intuiția faptului că războiul
mediatic este parte a războiului nevăzut lipsește încă la nivelul
ierarhilor.
…Ce constatăm după cinci ani:
aceleași echipe nu fac astăzi nimic altceva decât să reia rezbelul!
Prin declarațiile câtorva protagoniști de ieri și de azi, se
constată că lucrurile nu s-au schimbat semnificativ.
Personal am criticat la vremea
respectivă nu atât despărțirea Mitropoliei Ardealului cât felul în
care a fost pusă la cale. Este un precedent periculos. Astăzi aș
spune că este la fel de perdant și de periculos ca Mitropolia de la
Cluj să fie desființată. Măcar din motive pastorale, este un bun
câștigat de întreaga BOR. Probabil că într-un viitor mediu, nu
neapărat imediat, funcție și de cine va conduce sau va rămâne în
scaunele episcopale, Mitropolia de la Sibiu își va mai astâmpăra
din frustrari dacă va primi mai multe eparhii. Adică dacă cele două
teritorii păstorite de Sibiu, respectiv de Cluj, vor avea suprafețe
ceva mai apropiate ca mărime decât este astăzi situațiunea.
Deocamdată Patriarhul Daniel a dat un semnal împăciuitor, declarând
că nu este cazul pentru clujeni să aibă emoții.
Ce mai tura-vura: curat
convorbiri duhovnicești, exemplare acțiuni
spirituale!…
MARIUS
VASILEANU (n. 14 aprilie 1964, în Gura Humorului,
Bucovina) are o licență în filosofie (Universitatea București) și
un master în antropologia spațiului sacru (Universitatea de
Arhitectură “Ion Mincu”). Din 2007 este doctorand al Universității
București, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în
care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director
al Editurii Muzicale și profesor de istoria religiilor în
învățământul preuniversitar. A ținut cursuri și seminarii de
introducere în istoria și antropologia religiilor la Universitatea
București și la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”. A
susținut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri,
recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri – în jurnale,
reviste culturale și cu profil spiritual -, producător și
realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele
televiziuni centrale. A fost redactor-șef al revistei
Adevărul literar și
artistic. În prezent realizează o pagină de
religie în săptămânalul Timpul. A publicat cartea “În căutarea duminicii. Sacru și profan în
epoca foiletonistică” (Editura Paralela 45,
2008).
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026