Mitsubishi ar putea investi in Romania
Producatorul japonez de autovehicule Mitsubishi este interesat de o eventuala investitie in Romania, a anuntat ieri premierul Calin Popescu - Tariceanu dupa o intalnire pe care a avut-o cu o delegatie a companiei. Primul-ministru le-a transmis oficialilor Mitsubishi ca industria auto este in prezent una dintre cele mai puternice ramuri industriale din Romania si ca dezvoltarea acesteia, atat din…
Producatorul japonez de autovehicule Mitsubishi este interesat de o eventuala investitie in Romania, a anuntat ieri premierul Calin Popescu – Tariceanu dupa o intalnire pe care a avut-o cu o delegatie a companiei.
Primul-ministru le-a transmis oficialilor Mitsubishi ca industria auto este in prezent una dintre cele mai puternice ramuri industriale din Romania si ca dezvoltarea acesteia, atat din punctul de vedere al productiei propriu-zise, cat si al productiei subansamblelor si componentelor, este prioritara pentru autoritati. In plus, Tariceanu a mentionat ca Renault a inregistrat un succes dupa ce a preluat uzinele Dacia, si a amintit faptul ca Ford va finaliza in curand preluarea Automobile Craiova.
Constructorul japonez este al doilea mare producator care isi anunta interesul pentru piata locala, dupa concernul german Daimler despre care presa internationala a relatat ca ar prefera Romania in defavoarea Poloniei ca locatie pentru construirea unei noi uzine. Aceasta ar putea produce, incepand cu 2011, noile modelele A-Klasse si B-Klasse, destinate atat pietelor din vestul Europei, cat si tarilor emergente.
Mitsubishi detine la nivel mondial opt fabrici auto, din care doua in Europa, in Irlanda si Olanda. Prezenta sa europeana este completata de un centru de cercetare care functioneaza in Germania.
Constructorul japonez a anuntat, la sfarsitul lunii trecute, ca are ca obiectiv o crestere a profitului net de 250% in urmatorii trei ani, prin majorarea vanzarilor de pe pietele emergente.
Compania intentioneaza sa reduca nivelul costurilor, sa-si imbunatateasca eficienta si sa-si majoreze vanzarile, in principal in regiuni bogate in resurse, precum Orientul Mijlociu, America Latina si Rusia. Pentru anul fiscal curent, Mitsubishi Motors previzioneaza ca va raporta un profit net de 192 mil. dolari, un castig operational de 769 mil. dolari, in contextul unor venituri de 25,6 mld. dolari.
Pe piata locala, M Car Trading, importatorul Mitsubishi si parte a grupului Tiriac Auto, a comercializat anul trecut aproape 3.600 de masini, aproape dublu fata de 2006, realizand o cifra de afaceri de circa 75 mil. euro.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026