Mitsubishi concediaza 14% din forta de munca
Mitsubishi concediaza 14% din forta de munca
Producatorul auto nipon Mitsubishi Motors Corp. a anuntat ieri un plan de restructurare a activitatilor, elaborat de principalul sau actionar, DaimlerChrysler AG, care detine un pachet de 34% din actiunile firmei japoneze, informeaza Mediafax.
Potrivit planului de restructurare, Mitsubishi Motors urmeaza sa reduca forta de munca cu circa 9.500 de persoane (14% din totalul angajatilor) si costurile de procurare a materialelor cu 15% pana in anul 2003.
De asemenea, Mitsubishi intentioneaza sa diminueze capacitatea de productie cu 20%, prin inchiderea uneia dintre cele patru uzine de asamblare auto.
Al patrulea producator de automobile din Japonia estimeaza ca planul de restructurare va costa intre 100 miliarde si 150 miliarde de yeni (intre 863 milioane de dolari si 1,3 miliarde de dolari).
Compania mai planuieste sa achizitioneze 50% din societatea mixta NedCar Plant (Olanda) de la partenerul sau Volvo Car, care a fost vandut de catre AB Volvo grupului american Ford Motor in urma cu doi ani.
Pe de alta parte, Mitsubishi intentioneaza sa produca un nou model, denumit “Z car”, la uzinele NedCar din Olanda, in anul 2004. Acest model va fi dezvoltat in comun de Mitsubishi si DaimlerChrysler.
Compania va dezvalui planul complet de restructurare la sfarsitul lunii martie, urmand ca, pana la 1 aprilie, sa anunte o noua structura organizationala.
Presa economica din Japonia scria despre aceste concedieri inca de saptamana trecuta, cand se aflase despre intentia companiei de a inchide fabrica din Nagoya, centrul Japoniei. Mitsubishi, al patrulea mare producator japonez dupa Toyota, Honda si Nissan, a fost implicat intr-un scandal, datorita acoperirii unor defecte de productie ale vehiculelor fabricate.
Compania trebuie, de asemenea, sa relanseze activitatea fabricilor din Adelaide, Australia si a celei de langa Rotterdam, fabrici care inregistreaza pierderi.
In ciuda concedierilor impuse de planul de restructurare, analistii raman sceptici. Mitsubishi “este probabil compania cu cele mai multe probleme din Japonia”, a declarat Howard Smith, analist la ING Barings.
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026