Mitsubishi: Curierii și companiile din energie sunt interesați de mașini electrice
Cererea pentru mașini electrice pe piața locală este de două ori mai mare decât cele mai „pozitive” estimări inițiale, companiile dorind să-și îmbunătățească imaginea și să-și reducă costurile cu combustibilul în urma achiziției de automobile „pe baterii”.
“Noi suntem în discuții cu mai mulți clienți care vor achiziționa peste zece mașini electrice i-MiEV. Toate aceste comenzi se vor concretiza într-un număr mai mare sau mai mic în funcție de facilitățile acordate de Guvern. Noi inițial nu ne așteptam la un asemenea potențial. Estimam vânzări mai mici de cinci unități în acest an”, a spus Daniel Antor, directorul executiv al M Car Trading, importatorul Mitsubishi pe piața locală, parte a Țiriac Holdings.
El a subliniat că sunt deja discuții avansate purtate cu primăria Capitalei și cu cea a Constanței pentru crearea unei infrastructuri, cum ar fi amplasarea de stații de încărcare în parcările publice.
Primul client care a achiziționat un Mitsubishi i-MiEV a fost divizia locală a Mitsubishi Corporation, companie deținută direct de către concernul nipon. Alături de aceasta mai sunt interesate de mașini electrice și firmele de curierat, cele din domeniul energiei electrice și chiar cele din domeniul distribuției de combustibili.
Daniel Antor dă exemplul Petrom, cea mai mare companie românească, ce a achiziționat anul trecut firma Wind Power Park care deține în Dobrogea un proiect de generare de electricitate din surse eoliene, cu o capacitate proiectată de 45 MW.
“Firmele de curierat parcurg anual foarte mulți kilometri, iar costul scăzut de exploatare, alături de facilități din partea primăriei precum acces în zone unde circulația mașinilor este interzisă cum este cazul centrului vechi ar determina tot mai multe astfel de companii să achiziționeze mașini electrice”, a subliniat Daniel Antor.
Un “plin” pentru i-MiEV costă 7,9 lei și permite rularea între 100 și 150 km, în funcție de condițiile de trafic, încărcătură și condițiile meteo, autonomia fiind afectată inclusiv de frig. Spre comparație, în cazul unui model diesel de oraș parcurgerea unei distanțe de 150 km ar costa aproape 50 de lei, adică de șase ori mai mult.
Pe de altă parte, unul dintre dezavantajele mașinilor electrice îl constituie costul foarte ridicat de achiziție, un i-MiEV având un preț de 36.640 de euro cu TVA inclusă.
Guvernul a adoptat luna trecută prin ordonanță de urgență acordarea de facilități persoanelor fizice, unităților administrativ-teritoriale și instituțiilor publice care doresc să achiziționeze autovehicule electrice sau hibride. Acestea vor primi o subvenție de până la 20% din prețul mașinii, dar nu mai mult de 3.700 de euro pentru automobilele electrice, respectiv o reducere de până la 10%, dar nu mai mult de 1.800 de euro pentru cele hibride. În acest caz, ajutoarele de stat nu includ și persoanele juridice, care în momentul de față reprezintă cea mai mare piață a mașinilor electrice.
“Sunt multe companii care sunt interesate de achiziție, dar momentan acestea așteaptă ca ordonanța de urgență pentru ajutorul primit pentru cei ce cumpără mașini electrice să includă și persoanele juridice, nu doar instituțiile și persoanele fizice”, a subliniat Antor.
Datorită costului de achiziție, importatorul lucrează la crearea unei oferte de leasing operațional împreună cu Premium Leasing, firma de leasing operațional a Țiriac Holdings.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026