Moartea a dat cu coasa la Harare

Cel putin 12 morti si sute de raniti s-au inregistrat duminica la Harare, in timpul partidei Zimbabwe – Africa de Sud, contand pentru preliminariile Mondialului din 2002. Un veritabil dezastru, declansat in minutul 82 al intalnirii, imediat dupa golul doi al oaspetilor. Intr-un moment in care victoria sud-africanilor era practic pecetluita, din tribunele intesate de lume (65.000 de spectatori) a inceput sa ploua cu sticle si cutii de conserve. Politia a intervenit imediat cu gaze lacrimogene, ceea ce a starnit panica in multimea care s-a precipitat spre portile stadionului pentru a scapa de efectul toxic al acestora. Aceia dintre spectatorii prinsi in valtoare care n-au reusit sa stea pe picioare au fost victime sigure.

“Avem deocamdata 12 cadavre, dar numarul lor ar putea creste pentru ca sunt foarte multi grav raniti. Patru dintre ei se gasesc deja in stare critica”, a declarat directorul spitalului central din Harare, Davison Sadza, care a precizat ca “toti au fost calcati in picioare, striviti practic, si prezinta numeroase leziuni interne”. Ranit a fost inclusiv autorul celor doua goluri ale partidei, Buckley, lovit la cap de cateva proiectile aruncate din tribuna, si nu mult a lipsit s-o pateasca chiar medicul sud-africanior. Restul jucatorilor s-au salvat fiecare cum a putut, iar arbitrul senegalez Falla Ndoye a rupt-o la fuga si a parasit stadionul exact asa cum era, nemaifiind de gasit ulterior.

Atat responsabilii federatiei zimbabwene, cat si unii observatori neutri au acuzat politia de intregul dezastru. John Fashanu, fost jucator al lui Wimbledon, era de parere ca “au fost aruncate cateva sticle in teren, dar asta nu justifica o riposta atat de dura din partea organelor de securitate”. Raul insa a fost comis. Paradoxal, totul s-a petrecut in capitala unei tari care nu mai departe decat deunazi acuza FIFA de rasism pentru neacordarea organizarii CM din 2006 Africii de Sud. O data in plus, duminica, africanii au trebuit sa se confrunte insa cu realitatea crunta si sa constate ca motivele pentru care continentul negru trebuie sa mai astepte sunt cu totul altele.