Mobexpert a investit patru milioane de euro intr-un centru logistic
Mobexpert a investit patru milioane de euro intr-un centru logistic
Mobexpert, cel mai mare retailer local de mobila, a finalizat o investitie de 4 milioane de euro in construirea unui centru logistic in Bucuresti, unde sunt centralizate produsele de mobilier si decoratiuni inainte de livrarea in magazine.
Centrul logistic cu o suprafata de 10.000 mp, functional incepand din luna octombrie, este amplasat pe soseaua de centura a Capitalei.
“Folosirea acestei platforme logistice va determina evitarea problemelor de stocuri, iar magazinele din retea vor fi aprovizionate prompt, conform cerintelor specifice ale clientilor. Noul centru deserveste sudul tarii si hipermagazinele din Bucuresti si Brasov, urmand sa aprovizioneze si locatia Mobexpert din Sofia”, au spus reprezentantii companiei.
Totodata, compania a anuntat ca investitiile totale derulate in prezent se ridica la 33 de milioane de euro. Astfel, Mobexpert are in derulare investitii in Baneasa, Brasov, Ploiesti, Constanta si Sofia, unde va construi magazine de mare dimensiune. Strategia companiei de a-si pozitiona magazinele in centre comerciale se va mentine si pentru noile proiecte. La Baneasa, retailerul va amenaja un mall de produse pentru amenajarea locuintei, concept nou in strategia Mobexpert, care s-a axat pana acum pe hipermagazine. Potrivit oficialilor, grupul Mobexpert are o retea nationala formata din 27 de magazine, este prezent si in Bulgaria si Serbia, inregistrand anual o cifra de afaceri de peste 130 de milioane de euro. Grupul include peste 30 de firme in domenii precum productia de mobila, imobiliar, retail. In Bucuresti, Mobexpert detine la ora actuala trei hipermagazine – Mobexpert Pipera (15.000 mp), Mobexpert Militari (10.000 mp) si Mobexpert Pantelimon (12.000 mp), toate situate in centre comerciale. Principalul concurent al Mobexpert pe piata locala este retailerul de mobila Elvila, dar si magazinele cu mobilier din import. Presedintele si actionarul majoritar al Mobexpert este Dan Viorel Sucu. georgiana.stavarache@zf.ro
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026