Versiunea completă
Companii

Mobila își dublează ritmul de creștere pe piețele externe

Vânzările de mobilă la export au crescut cu 15% în primele cinci luni ale acestui an, dublu comparativ cu rezultatele din acealași interval al anului trecut, arată datele Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR). Livrările externe au ajuns în acest fel la 80% din producția de mobilă, față de 60% în 2008.

Ioana David · 16 septembrie 2013 · 2 min de citit

Vânzările de mobilă la export au crescut cu 15% în primele cinci luni ale acestui an, dublu comparativ cu rezultatele din acealași interval al anului trecut, arată datele Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR). Livrările externe au ajuns în acest fel la 80% din producția de mobilă, față de 60% în 2008.

„Industria mobilei, care se situează în grupa produselor din industria bunurilor de folosință îndelungată a înregistrat o creștere a volumului producției cu 12% cumulat în primele cinci luni ale anului 2013. În această perioadă, importul a cunoscut o creștere de 12%“, a spus Aurica Sereny, președintele APMR.

România se află pe locul 13 în topul celor mai mari state exportatoare de mobilă din lume, potrivit studiului World Furniture Outlook realizat de CSIL (un institut independent din Italia). Din punctul de vedere al producției se află pe locul 28, în timp ce la consum abia pe locul 49.

Datele APMR arată că România produce în principal mobilă din lemn masiv, mobilier de artă, mobilier clasic, dar și mobilier școlar sau jocuri și jucării din lemn. De cealaltă parte, se importă mobilier pentru dotarea cabinetelor medicale și stomatologice, pentru cabinetele de înfrumusețare sau produse din ratan ori trestie. Mobila este unul dintre puținele sectoare în care exporturile depășesc importurile.

Citiți mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.09.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.

Citește și