MOL: Continuăm strategia de extindere pe termen lung
MOL România, al patrulea cel mai mare jucător din piața locală a carburanților, continuă strategia de extindere pe piața locală, ultima benzinărie fiind deschisă în Gura Humorului, județul Suceava, în urma unei investiții de un milion de euro.
MOL România, al patrulea cel mai mare jucător din piața locală a carburanților, continuă strategia de extindere pe piața locală, ultima benzinărie fiind deschisă în Gura Humorului, județul Suceava, în urma unei investiții de un milion de euro. Rețeaua de puncte de alimentare controlată de MOL România ajunge astfel la 138 de benzinării.
„Benzinăria din Gura Humorului este a treia pe care am deschis-o de la începutul acestui an, extinzând rețeaua noastră la 138 de unități. MOL România consolidează astfel acoperirea națională a rețelei de benzinării și va continua strategia de extindere pe termen lung pe piață“, a declarat Kinga Daradics, country chairman al MOL România. Traseul noii stații este folosit mai ales de către șoferii care ciculă între județele Botoșani, Suceava, Iași și zona Ardealului.
Noua investiție se înscrie în strategia anunțată de companie conform căreia în 2015 MOL România ar trebui să ajungă la o cotă de piață de 15%, după ce anul trecut firma controla 12% din piața distribuției de produse petroliere. MOL România nu a anunțat rezultatele financiare pentru 2012. Afacerile înregistrate de companie au ajuns în 2011 la 740,2 milioane de euro, în creștere cu 17% față de 2010. Rezultatul net a fost o pierdere de 3,1 mil. euro, față de un profit de 19,4 milioane de euro în 2010. Roxana Petrescu
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 13.06.2013
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026