Mona Lisa/ de Daniel Ioniță

Dă-mi mâna din sufletul tău, Mona Lisă,
Și hai să fugim din muzee scorțoase,
Când lumea-i afară, în carne și oase,
Cu soare, și ploaie, și flori de caisă.

De sute de ani agățată-n perete,
În van așteptând leonarzi să sosească,
Te mângâi cînd tonții și alți gură-cască,
Ticsiți ca orbeții, îți zvâlr epitete.

Privirea ți-e zâmbet, sau ură mocnită,
Cum marii docenți se tot țin să explice,
Dar ce rost au vorbe – distinse, mojice…
Când inima ta stă-ntr-un cui răstignită?

Te-aștept până-n seară, la crâșma din drum,
Cea plină de lume în carne și oase,
Desprinde-te astăzi din Luvruri scorțoase
Și mâine ne-om pierde în zarea de fum.

Din volumul bilingv Agățat între stele/ Hanging Between the Stars, ed. Minerva, 2013