Monumentul Eroilor Aerului. File din dosar (I)/ de Emanuel Bădescu

Primul război mondial a adus, alături de câteva noutăți ce vor schimba radical conceptul de război, luptele aeriene. Cum bine se cunoaște, aeronautica modernă a pasionat de la bun început pe români, care au contribuit în mod substanțial la emanciparea ei de sub tutela vechilor coordonate teoretice și tehnice. Numele lui Traian Vuia și al Henri Coandă sunt esențiale în istoria aeronauticii. Tot un român, George Valentin Bibescu, se va număra – din 6 ianuarie 1910 – printre primii 20 de piloți din lume. Nimic mai firesc decât ca România să participe la război și cu aviatori militari. Înainte de intrarea ei în luptă, la 10 august 1915, luase ființă Corpul de Aviație, condus de un ofițer de stat major, locotenent-colonelul Constantin Găvănescul. Dincolo de unele erori datorate lipsei de experiență și inabilității în mânuirea fondurilor pentru achiziționarea aparatelor celor mai performante, această unitate și-a făcut cu prisosință datoria de onoare. Se impunea ca, după război, amintirea eroilor aviatori căzuți pentru progresul aviației, în lupte ori în diferite misiuni, să fie imortalizată pentru cinstirea lor eternă de un monument comemorativ.

În anul 1923 a luat ființă un comitet restrâns “hotârât a aduce la îndeplinire acest dor sfânt al tuturor aeronaviganților”. Comitetul era alcătuit din următorii membri: Constantin C. Olănescu, Mihai Oromolu, profesor doctor Ioan Cantacuzino, mare amator de artă, locotenent colonel Paul Teodorescu, viitorul ctitor al Academiei Militare și medic locotenent colonel aviator Victor C. Anastasiu. S-au făcut câteva tatonări în privința strângerii de fonduri și pentru angajarea unor sculptori, dar fără sorți de izbândă. Abia din momentul când principele Carol, – moștenitorul Tronului și inspector general al Aeronauticii, – va prelua în anul următor conducerea comitetului, problema a căpătat un contur vizibil și dătător de speranțe. Chiar în acel an – 1924 – s-a cerut contra cost și pe tema “sacrificiul aviatorilor și victoria Aviației” câte o machetă sculptorilor Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Dimitriu-Bârlad. Nu a fost acceptată nici o machetă, “căci nu reprezentau Sacrificiul Aviatorilor și Victoria Aviației”, cu toate că primii trei artiști au fost premiați cu câte 10.000 lei de persoană. În disperare de cauză, Comitetul a organizat un concurs public cu premii în valoare totală de 40.000 lei. Au răspuns 14 sculptori, proiectele lor fiind expuse la Ateneul Român în ziua de 2 iulie 1925. Dintre acestea au fost premiate cele executate de Spridon Georgescu, Lydia Kotzebue și Schmidt Faur. Paradoxal, niciunul nu a fost considerat demn de execuție…

Prin atașații militari, s-a apelat la artiștii străini în vederea organizării unui concurs internațional, însă inutil, poate ca urmare a proastei reclame pe care o avea prințul Carol în Occident și care, în mod cert, a cauzat înlocuirea lui cu C. Olănescu la președenția Comitetului. Consternat, Comitetul a cerut artiștilor premiați să modifice proiectele în spiritul temei, autorizându-l pe doctorul aviator Victor Anastasiu cu îndeplinirea acestui deziderat. Întrucât Spridon Georgescu s-a arătat mai preocupat de Monumentul Geniului, a cărui execuție îi revenise exact în acele zile și pentru că Faur – fascinat de academism – nu reușea să depisteze lungimea de undă temei, misiunea doctorului Atanasiu s-a redus la consilierea Lydiei Kotzebue, care cocheta de la începutul carierei sale cu simbolismul și expresionismul de nuanță rusească. “Ajutată” astfel, artista a propus mai multe modificări, ultima, identică sau foarte apropiată de binecunoscutul monument, fiind acceptată ca reprezentând tema propusă: “Stimată doamnă Kotzebue, Comitetul Monumentului întrunindu-se în ziua de 21 februarie a.c. a decernat proiectului Dvs. premiul I, adică executarea monumentului. Pentru aceasta vă rugăm a lua contact cu subsemnatul pentru a vă încunoștința de modificările de detalii cerute de comitet, arătând totodată și care sunt condițiunile Dvs. de executare, fiindu-ne necesare la facerea contractului. Comitetul nu se opune dacă credeți necesar colaborarea Dvs. cu alt sculptor, arhitect etc. Suma pe care ați primit-o pentru machetă se consideră în acontul pentru monument. Președintele Comitetului C. Olănescu”.

Prin intermediul lui V. Anastasiu artista a comunicat permanent cu membrii Comitetului, încât, în urma unui memoriu detaliat, în ziua de 11 iulie 1927, “Între subsemnații, membri ai comitetului pentru ridicarea unui monument al aviatorilor în orașul București, și doamna Lidia Kotzebue, sculptoră din strada Brutari No. 1, s-a încheiat următorul Contract: “Membrii comitetului pentru ridicarea statuei aviatorilor acceptă macheta prezentată de Doamna Artistă Lidia Kotzebue și îi încredințează execuția pieselor de bronz, conform machetei prezentate în dimensiunile arătate în memoriu, adică cele patru figuri, în măsură de 4-5 metri, cum și toate ornamentațiunile în bronz. Proiectul rămâne proprietatea aviației și doamna artistă nu poate să-l cedeze nici parțial, nici total altcuiva. Comitetul va pune la dispoziția doamnei artiste un local unde se vor executa lucrările și va delega un membru spre a putea lua contact în orice timp și care va satisface nevoile și cererile doamnei sculptoră în conformitate cu prezentul contract. Doamna sculptoră se angajează a termina studiul definitiv al monumentului în măsură de 1 m figura(1/4 mărime naturală a monumentului) la 1 octombrie a.c., când va anunța în scris pe delegatul comitetului. Comitetul se obligă ca în minimum 15 zile de la anunțare să-i comunice obiecțiunile, dacă mai are făcut, sau aprobarea definitivă pentru executarea lucrării în mare (orice obiecție făcută trebuie executată în timp de 10 zile cel mult). La expirarea acestui termen, hotărârea se va comunica de dl Președinte în scris, după care d-na sculptoră se angajează a executa lucrarea în mare turnată în ghips, cu toate detaliile, în termen de 1 an. Doamna sculptoră se angajează a supraveghea construcția, partea din piatră a monumentului și a turnatului în bronz cu montarea, aducând la cunoștința comitetului toate obiecțiunile ce ar avea de făcut. Membrii comitetului pot oricând urmări și cere lămuriri asupra mersului acestei lucrări. Costul acelor 4 figuri și ornamentațiuni executate conform clauzelor de mai sus ale contractului este de lei 800.000. Plata se va face în modul următor: 1) La facerea contractului se va da ca acont 30% din preț, 240.000 lei. 2) La terminarea studiului de ¼ mărime naturală, 25% din preț, 200.000 lei. 3) La terminarea figurilor în mărime reală a monumentului, 20% din preț, 160.000 lei. 4) Restul de 25% se va achita doamnei sculptoră la montarea definitivă a monumentului, 200.000 lei. Orice neexecutare a vreuneia din clauzele contractului de față, neexecutare de forță majoră, afară de prețul monumentului care rămâne bine stabilit, nu aduce rezilierea contractului. Părțile vor stabili de comun accord modalitatea de aranjament. Președintele Comitetului C. Olănescu, Membrii dr. I. Cantacuzino, Mihail Oromolu, general Rudeanu, dr. Anastasiu. Sculptor Lidia Kotzebue”.

Persoana de legătură între comitet și artistă a continuat să fie doctorul Anastasiu, care o va scuti de multă alergătură. Timp de trei luni toate obiecțiile au fost rezolvate, astfel încât, în ziua de 27 octombrie 1927, comitetul a considerat încheiat lucrul la machetă. În scrisoarea trimisă prin dr. Anastasiu, C. Olănescu menționa: “Mult stimată doamnă, Am plăcerea a vă comunica că comitetul Monumentului Aviatorilor a aprobat definitiv macheta(1/4 mărime naturală) pe care ați prezentat-o. Aducându-vă felicitările sale pentru frumoasa operă de artă concepută și executată de Dvs, comitetul vă roagă să primiți încredințare prea deosebitei sale considerațiuni”.Totul părea să decurgă perfect.

Pentru executarea elementelor monumentului în mărime naturală, i s-a pus la dispoziție o încăpere adecvată la Arsenalul Armatei. La rândul lor, membrii comitetului au pornit o adevărată goană după fonduri, după materialele necesare fabricării și înălțării monumentului, neuitând să caute un loc de amplasare cât mai potrivit scopului. Însă, intrarea liberalilor în opoziție și , mai cu seamă, cutremurul provocat de prăbușirea Bursei din New York, au marcat drastic eforturile comitetului.Totuși, noul Inspector general al Aeronauticii, generalul de Divizie Vasile Rudeanu, a refuzat să se dea bătut. A vizitat-o personal pe artistă în atelier, sfătuind-o să continue lucrul și asigurând-o, în numele comitetului, că își va primi drepturile cuvenite. De altfel, doctorul Anastasiu veghea aproape zilnic evoluția lucrării, care, datorită dimensiunilor, nu era o treabă ușoară, mai ales pentru o femeie. Sculptorii respinși la cele două concursuri și alți invidioși puneau deja la îndoială capacitatea ei creatoare ori de muncă, inventând tot felul de “autori reali”, care nu și-au afirmat paternitatea intimidați fiind de numele Kotzebue sau de o pretinsă origine ilustră a artistei. În monografia dedicată Monumentului Eroilor Aerului, doctorul Anastasiu, cel care a urmărit toate stadiile lucrării și care, astfel, era cel mai important martor ocular al artistei, avea să precizeze negru pe alb: “Acest monument, pe lângă că reprezintă concepția D-nei L. Kotzebue, a fost în întregime lucrat de autoare, cu sforțări demne de admirat pentru toate detaliile de construcție, până la turnarea în bronz“!

În mai 1930 lucrarea era aptă pentru a fi turnată în bronz. Recunoscători, membrii comitetului i-au transmis în scris autoarei: “Vă comunicăm prin aceasta că Monumentul Eroilor Aviatori, pe care l-ați făcut Dvs. în urma concursului ce a fost, este luat în primire de d-nul V. Rășcanu, angajat de Comitet pentru a-l turna. Comitetul vă aduce laude bine meritate pentru modul conștiincios și precis a executării contractului, cum și pentru bunăvoința pe care ați pus în tot timpul execuției lui, mai cu seamă că ați întâlnit atâtea obstacole de tot felul. Comitetul vă mulțumește și speră că dacă și partea arhitecturală și turnatul vor fi la înălțimea artei dvs., scopul nostru va fi pe deplin ajuns, iar Capitala va fi dotată cu o lucrare monumentală de artă”. Lui Vasile V. Rășcanu, care în 1928 turnase și “Leul” lui Spiridon Georgescu, i se plătise un acont enorm de 1.023.457 lei, restul de 18.543 urmând să-i fie achitat la finalizarea lucrării. Din bronzul necesar, circa 12 tone era oferit de Ministerul de Război, sub semnătura generalului Nicolae Condeescu, alte trei tone fiind cumpărate din comerț. Concomitent cu începerea lucrului la turnare, Comitetul a făcut presiuni asupra Primăriei Capitalei pentru găsirea unui loc adecvat, de preferat pe Șoseaua Jianu, din vecinătatea Parcului Filipescu, pe cale de a deveni un cartier somptuos, cu numeroase străzi botezate cu numele unor aviatori căzuți la datorie. La finele lunii iunie, deci după urcarea pe tron a lui Carol al II-lea, sub președinția căruia demarase în 1924 proiectul, primarul Dimitrie I. Dobrescu a reușit, după lupte grele cu consilierii municipali, să obțină locul vizat de Comitet: Piața Gheorghe Buzdugan. Se intra într-o nouă fază, eminamente constructivă, cu noi contracte de încheiat și alte sume de cheltuit. Acționarii Băncii Naționale, în frunte cu Brătienii și cu Guvernatorul Mihai Oromolu, au oferit 300.000 lei. Tot ei, ca acționari principali ai Băncii Românești, au mai subscris și cu suma de 20.000 lei. Generalul Vasile Rudeanu a donat în numele Inspectoratului General al Aeronauticii 280.000 lei. Industria Aeronautică Română a contribuit cu 100.000 lei. Din vânzarea cărților poștale și din contribuțiile ofițerilor s-au obținut 354.000 lei. Personalul navigant aerian a adunat din primele de zbor 483.720 lei, sumă donată integral Comitetului. Cei mai mulți bani au provenit de pe urma mitingurilor aviatice: 1.454.265 lei. De la acești donatori și de la alții, intendentul maior Ioan Figaro a anunțat Comitetul în ziua de 31 decembrie 1934 că se obținuse suma de 3.383.200 lei, din care până la inaugurarea monumentului – 20 iulie 1935 – vor fi cheltuiți 3.270.000 lei. În 1931 Comitetul a încheiat un contract cu E. Tomat pentru fundație și pietrărie în valoare de 1.200.000, din care au fost plătiți 1.061.500 lei, restul de 138.500 urmând să fie achitați după inaugurarea monumentului. Un alt contract, mult mai modest, de numai 36.000 lei, a fost încheiat cu ipsosarul Stănciulescu. Acesta trebuia să creeze mulajele pentru paginile de bronz cu numele eroilor aviatori ce vor fi atașate pe trei din cele patru laturi ale soclului. Lui Stănciulescu i s-a plătit un acont de 25.000 lei, rămânând să-i fie plătiți 11.000 lei la finalizarea lucrării.

Cum ne amintim din lectura contractului, Lydia Kotzebue avea obligația să supravegheze zilnic și personal lucrul la turnătorie și la înălțarea soclului. S-a conformat fără să stea pe gânduri, deși făcea o adevărată navetă între atelierul de la Arsenal, de pe strada Uranus, și viitoarea piață a Aviatorilor. A fost pe șantierul monumentului din primele momente, de la prima lovitură de târnăcop. Cea mai mică eroare ar fi întârziat lucrul, dacă nu l-ar fi compromis. După o minuțioasă verificare a calculelor efectuată – la cererea Comitetului – de arhitectul Petre Antonescu, lucrul la monument a început cu atenția cuvenită. Pentru fundație s-au săpat 2,5 metri. În ea au fost tunați 27 de stâlpi de beton armat de diferite înălțimi și dimensiuni. Dintre ei, 4, cei mai înalți, urcau până în vârful obeliscului, la aproximativ 17 m de sol, având la mijloc o bară de fier, lată de 50 cm, care urma să intre cu un metru în figura înaripată. Soclul – cu trei etaje, primele două fiind circulare, – și obeliscul, construite din beton armat de firma Tomat & Comp., au fost placate cu piatră de Banpatak din Munții Apuseni. În jurul obeliscului urcă treptat, în formă de spirală, patru figuri de bronz care simbolizează “Sacrificiul Eroilor Aerului”. În vârf a fost așezată figura înaripată care semnifică “Victoria Aviației”. Acest bronz, cu o suprafață proiectată de 9 m.p., are o înălțime de 5 m și cântărește 5 tone. Sub directa supraveghere a artistei, toate piesele de bronz, inclusiv plăcile cu numele aviatorilor decedați, au fost fixate pe soclu și pe obelisc de către specialiștii turnătoriei V.V. Rășcanu.

Întreg ansamblul a fost finalizat în iunie 1935, la o săptămână de la închiderea primei ediții a Lunii Bucureștilor. O pânză albă, de care atârna un cordon tricolor, a acoperit monumentul în așteptarea inaugurării, programată de ziua Sfântului Ilie, patronul Aviației Române.