Mouse-ul fara codita si tastura pereche
Mouse-ul fara codita si tastura pereche
Cablurile sunt o adevarata pacoste. Cand te muti intr-o alta locuinta sau intr-un alt birou, nu stii cum sa le tragi astfel incat sa fie cat mai putin vizibile pentru musafiri. Baghetele din plastic cu care le poti acoperi si fixa pe perete ori pe podea sunt o solutie, dar nu neaparat si cea mai buna.
Daca pana acum nu s-au creat prea multe televizoare fara cabluri si nici conectarea DVD playerului la plasma nu se realizeaza inca wireless, macar cei care stau toata ziua cu ochii in computer, se poate face ceva.
Spre exemplu, li se poate cumpara, de catre prieteni, sot, sotie, iubit, iubita, un mouse fara codita. Mai elevat spus, un mouse wireless. Antrenat de producatori sa fie independent o anumita perioada de timp (cat tine bateria) si sa stea cuminte intr-un “docking station” atunci cand e in repaus, mouse-ul fara fir e ideal pentru prezentari de la o distanta mai mare decat un cot, dar si pentru cei care vor sa mai faca putina miscare atunci cand au de petrecut ceva timp la computer.
Oferta de pe piata e impresionanta. Pretul poate varia si el foarte mult. In functie de producator, de marca si de magazin. M-am oprit la unele dintre cele mai scumpe.
La Best Computers, poti sa-ti cumperi un Logitech MX900 cu aproape cinci milioane de lei. Pretul, desi mare la prima vedere, este pe deplin justificat. Mouse-ul are libertate de 10 metri pentru ca functioneaza pe baza tehnologiei Bluetooth, deci iti permite sa-l folosesti chiar daca te afli pe canapea iar laptopul ori desktop-ul e pe masa aflata in partea cealalta a camerei. Are nu mai putin de opt butoane programabile, pe care utilizatorul poate configura functiile pe care le acceseaza frecvent. In pachet, mouse-ul este insotit de o “baza” care joaca atat rolul de incarcator cat si de conexiune la computer, de data aceasta cu fir. Dupa cum spun producatorii, mouse-ul poate fi utilizat si la telefoanele mobile si organizatoarele compatibile cu tehnologia Bluetooth. Si, evident, e optic (fara bila).
La Tape Computer am descoperit un alt model, tot optic si wireless, Microsoft IntelliMouse Explorer, cu un pret mai mic, dar care se poate bate destul de bine cu modelul de la Logitech. La capitolul Bluetooth pierde insa puncte pentru ca nu este capabil sa lucreze cu aceasta tehnologie. Costa 34 de dolari (fara TVA), are butoane pentru functiile “forward” si “back” din Internet Explorer iar rotita de scroll functioneaza nu numai de sus in jos si invers dar si de la dreapta la stanga, respectiv de la stanga la dreapta. Producatorul mai spune ca bateria tine de trei ori mai mult decat la alte modele.
Un set complet, cu mouse dar si tastatura wireless, face cinste oricarui birou. Am vazut doua la Flamingo Computers. Un set Logitech cu mouse MX700 si unul Microsoft Elite. Primul costa aproape sase milioane de lei iar al doilea in jur de 3,7 milioane. Ambele pot fi folosite atat cu PC-uri obisnuite cat si cu Mac-uri. Tot la Flamingo, am mai vazut un mouse, special pentru prezentarile de business sau pentru sedinte. Costa aproximativ 9,7 milioane lei.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026