Multă sănătate!

Proful meu de mate din liceu, domnul Turcoianu, susținea că “Medicina asta, în afară de chirurgie, e o mare bâjbâială”. Atunci, mi se părea o afirmație excesivă, chiar stupidă. Azi sunt ceva mai condescendent cu el, mai ales de când am citit, siderat, “Pseudoștiința”, de Ben Goldacre. Mi-a schimbat radical poziția față de medicina alternativă și mi-a confirmat-o pe cea față de medicina clasică. Goldacre desființează majoritatea sortimentelor de medicină alternativă, dar, în același timp:

2. Recunoaște rolul esențial al psihicului, al ritualului, al placebo.

Din această carte am aflat, între altele – cu probe, să ne înțelegem – că:

– învățământul din Marea Britanie e mult mai nociv decât cel românesc în ceea ce privește legendele de apucături folositoare medical; implicit, și societatea e mult mai dispusă să creadă orice idioțenie i se spune; cum ar fi că dacă dai din cap oxigenezi mai bine creierul!;

– există nenumărați oameni dornici să-și împărtășească absolutele convingeri științifice, fără să fi făcut în viața lor vreun experiment;

– majoritatea experimentelor, testelor și statisticilor sunt irelevante pentru că stabilesc o relație cauzală directă între A și B într-o formulă în care de fapt apar și C, și D, și E… Cu alte cuvinte, te faci bine sau ți se face rău nu pentru că ți s-a întâmplat A, ci pentru că, pe lângă A, ți s-au mai întâmplat multe altele; iată o statistică posibilă: 66% dintre victimele accidentelor rutiere sunt nefumători – ce desprindem noi de aici?;

– e nevoie de foarte multe precauții pentru ca testarea unui medicament să fie (cât de cât) corectă: în primul rând, trebuie ca nici pacienții, dar nici doctorii să nu știe care pacienți primesc medicamentul, și care placebo (altfel, experimentatorii riscă să fie subiectivi în înregistrarea rezultatelor) – ceea ce se cheamă “orbire”; în al doilea rând, grupurile trebuie separate la întâmplare, din același motiv – ceea ce se cheamă “randomizare”; dar și orbirea și randomizarea se pot face bine sau mai puțin bine!;

– nu e absolut nimic rău – ba chiar e foarte bine – să-i îndemni pe oameni să mănânce mai multe legume și fructe, să bea mai multă apă, să facă sport, să ducă o viață mai naturală etc. De aici, însă, și până la o dietă miraculoasă, cu calcule pe puncte, calorii și grame, e cale lungă. Dar, cum sfaturile de bun simț nu pot fi subiect de copyright, celebritate, invitații la TV, câștiguri materiale etc., nutriționiștii trebuie să inventeze diete personale;

– dacă teoria homeopată ar fi adevărată, la diluții mergând până la 10 la puterea -60, atunci toată apa de pe Terra ar păstra memoria tuturor substanțelor cu care a intrat vreodată în contact și ar acționa în consecință!;

– multe boli au “istoric natural”, adică trec de la sine, mai repede sau mai încet, cu sau fără medicamente; dacă în perioada bolii ai luat un medicament oarecare (de exemplu pentru burtă, când erai răcit), ai toate motivele ca, la sfârșit, să rămâi cu convingerea că ăla te-a făcut bine;

– relevante pot fi metaanalizele, care studiază un larg set de teste la un loc; dintr-o metaanaliză poate reieși că o abatere mică de la medie, dacă e sistematică, este semnificativă;

– efectul placebo este senzațional; s-a mers dincolo de limitele eticii medicale: au existat pacienți cu boli grave care s-au vindecat real cu placebo; mai mult, primind pilule cu efect agravant!!; există teste cu studenți la medicină; există teste în care efectul placebo a funcționat pentru că medicul însuși credea că-i dă pacientului ce trebuie, deși nu era așa (deci i-a transmis telepatic încrederea în medicament); efectul placebo se manifestă nu doar prin ingerarea de pastile, ci și, de pildă, folosind alifii “anestezice” (în fapt neutre) după care subiecții suportă cu bine dureri mari; de altfel, înainte de punerea la punct a anestezicelor, un singur medic (Theodor Kocher) a făcut fără anestezie 1.600 de operații de extragere a glandei tiroide, terminate cu bine, având la dispoziție doar o bună pregătire psihologică a pacienților; impactul psihic este atât de important încât efectul placebo e și cuantificabil: s-a dovedit că două pastile de apă cu zahăr vindecă mai repede decât una!! În fine, s-a testat că simpla formulare a unui diagnostic clar, pozitiv (“O să vă simțiți mai bine în câteva zile”), neînsoțită de vreun tratament, a adus o rată de vindecări net superioară celor cărora li s-a spus “Nu mi-e clar ce aveți” (nici măcar “Aveți ceva grav”!)

– există și alte tipuri de acțiuni psihologice: medicamentele mai noi vindecă mai bine decât cele – perfect echivalente medical – mai vechi, cele de firmă decât cele “noname”, cele cu cutii viu colorate decât cele cu ambalaje terne etc.;

– medicina alopată are măcar meritul că se supune testelor – ceea ce nu prea e cazul alternativelor; industria farmaceutică încearcă să influențeze testele în favoare ei – dar măcar le face. De partea cealaltă, nici un nutriționist, homeopat, bioenergetician etc. nu acceptă un test în condiții neutre și riguroase; nu există dovezi reale pentru niciun astfel de tratament, pentru detoxifieri, pentru diete. Dar, încă o dată: dacă ajungi să crezi în ele, pot funcționa. Nu medical, ci psihologic. Până la urmă, asta contează, nu?;

– în particular, legenda antioxidanților a fost spulberată de mult; vitaminele antioxidante nu numai că nu reduc riscul de deces, ci chiar îl sporesc;

– la fel ca și datele de audiență TV, rezultatele testărilor medicale pe grupuri de pacienți pot fi “ciugulite”, adică selectate, și interpretate aproape oricum, ca să iasă ce vrei să iasă;

– în 1946, celebrul pediatru Benjamin Spock a scris o carte în care a îndemnat mamele să pună bebelușii pe burtă; mii de copii au murit sufocați în felul acesta… Fără îndoială, Spock credea ce spunea (că e bine pentru dezvoltarea coloanei, probabil). Să adăugăm módele privind alăptarea (ba fix la trei ore, ba la cel puțin o oră, acum e voie la orice interval), fimoza (ba că să te ocupi de asta, ba că s-o lași în pace; de fapt, în marea majoritate a cazurilor nici nu e fimoză) și câte altele;

– Universitatea Spiru Haret e o instituție prestigioasă și fenomenul diplomelor pe bandă rulantă e benign în România față de ceea ce se întâmplă în MB, unde Gillian McKeith are o emisiune TV și scoate best-seller-uri cu inepții medicale, crezute însă de o mare masă de oameni, ea afișând titlul de “doctor în medicină” până când s-a dovedit că și licența și doctoratul le-a obținut prin corespondență, contra cost. Tot contra cost a devenit membru al unei așa-zise asociații medicale, calitate pe care Goldacre a reușit s-o obțină pentru… pisica lui moartă! Cu bani se poate orice. În fine, autoritățile i-au interzis lui McKeith promovarea unor preparate cu false valențe sexuale. Nimic din toate astea însă nu i-au subminat autoritatea, e un fel de Dr. Oz, un fel de Oprah, se uită toată lumea-n gura ei;

– în carte sunt prezentate detaliat și alte cazuri similare, greu de crezut, făcându-ne în sfârșit să înțelegem de unde nebunia cu “cercetătorii britanici au descoperit că…” – pentru că Marea Britanie pare să fie într-adevăr patria pseudo-cercetătorilor, care tot descoperă câteva ceva senzațional!