Multinaționalele au operat creșteri salariale de 4,5%
Companiile multinaționale prezente pe piața locală au continuat să facă majorări salariale de 4,5% în acest an, la jumătatea valorii acordate anul trecut, iar creșterile au fost acordate numai pentru angajații performanți, arată concluziile studiului salarial realizat în acest an de compania Mercer, unul din cei mai mari jucători în domeniul resurselor umane la nivel mondial.
“Majoritatea companiilor au acordat creșteri salariale în lunile
ianuarie și aprilie în funcție de performanțele individuale ale
angajaților, dar și de rezultatele companiei. Totuși, aproape una
din trei companii nu a majorat deloc salariile, nici măcar pe bază
de performanță”, susține Oana Datki, country manager al Consulteam,
reprezentantul pe piața locală al Mercer.
În general, angajații care au avut parte de creșteri salariale în
acest an fac parte din categoria specialiștilor senior sau din
nivelele de management, aceștia fiind considerați angajații-cheie
din companii, care trebuie motivați și financiar pentru a putea
performa în continuare. Pentru restul angajaților, companiile au
înghețat bugetele de recrutare. Anagajtorii încă mai acordă și
bonusuri bazate pe performanță, cu o valoare anuală cuprinsă între
1 și 3 salarii lunare, însă valoarea depinde de nivelul și profilul
postului.
“Cei care au avut parte de cele mai multe creșteri salariale sunt
angajații din zona FMCG, producție (în companiile care au avut
activitate și rezultate profitabile), precum și în IT, unde
creșterile au fost totuși mai mici”, mai spune Datki. Procter&
Gamble, Kraft Foods România, Dacia, Den Braven, Wrigley, Adobe sau
Agricover sunt doar câteva din companiile care au acordat și în
acest an creșteri salariale, de 3-15%, potrivit datelor furnizate
de companii. De creșteri salariale de două cifre au avut parte cei
2010 angajați ai companiei americane Wrigley România, producătorul
gumei Orbit, care au avut salarii mai mari, în medie, cu 10%.
Studiul salarial realizat de Mercer în 2010 a fost realizat pe un
eșantion de 135 de companii, majoritatea multinaționale, care
provin din nouă industrii. La studiu au fost analizate peste 400 de
posturi din toate departamentele comapaniilor participante. Cu
toate acestea, jumătate din cele 135 de companii participante la
studiu continuă angajările în acest an, iar cele mai multe provin
din sectoarele IT, producție și vânzări de bunuri de larg consum,
precum și din industria energetică.
Managerii din Capitală rămân
în continuare mai bine plătiți
Salariul pe care îl primesc angajații din managementul companiilor
care au sediul în București rămâne în continuare mai mare decât cel
al managerilor din provincie, deși diferențele au început încă de
anul trecut să se mai estompeze. Dacă anul trecut salariile
angajaților din top managementul companiilor din Capitală erau cu
30% mai mari decât cele ale angajaților de pe aceeași funcție din
orașele mari, precum Cluj sau Timișoara, în prezent diferențele
salariale sunt, în general, de 20%.
“Deciziile de resurse umane pentru 2010 sunt concentrate în
continuare pe reducerea costurilor. Mulți manageri se focusează pe
elementele non-financiare (dezvoltare, carieră, echilibru viață
personală) mai mult decât pe cele financiare, pentru că încearcă să
rămână competitivi în războiul pentru talente”, mai spune
Datki.
Cu toate acestea, beneficiile de bază acordate de companii
angajaților au rămas cele legate de protecția vieții și sănătății
angajatului, cum ar fi asigurările de viață sau de accidente și
abonamentele medicale și au renunțat la acordarea de beneficii noi,
cum ar fi pensiile private.
Creșteri salariale de 6-7 % pentru 2011
Angajatorii au deocamdată estimări pozitive în ceea ce privește
creșterile salariale și pentru anul viitor, mai ales pentru
angajații la nivel de specialist, pentru că la nivel de management
salariile au ajuns la nivelul celor din alte state. Cu toate
acestea, este posibil să observe o scădere a bugetelor de salarii
în cadrul multinaționalelor nu din cauza disponibilizărilor, ci
pentru că cei care au plecat au fost înlocuiți de noi angajați, cu
salarii mai mici.
“Procentele de creștere salarială prognozată sunt puțin mai
ridicate pentru 2011, undeva între 6 și 7%”, mai spune Datki.
Salariile au început să revină pe creștere în acest an, după ce
anul trecut majoritatea sectoarelor de activitate au înghețat
bugetele salariale.
Astfel, la nivelul lunii iunie, salariile încasate de angajații din
telecomunicații au crescut cu 15% față de perioada similară a
anului trecut, salariul mediu în acest sector fiind de 731 de euro
în prezent, potrivit datelor de la Institutul Național de
Statistică. Și în industrie salariile au revenit pe creștere, după
ce anul trecut au scăzut cu peste 6%. Astfel, la jumătate lui 2010,
salariile din industrie au crescut cu 9% față de perioada similară
din 2009, însă salariile din acest domeniu au rămas printre cele
mai mici din economie, cu o valoare medie de 335 de
euro.
-
CEC BANK PENTRU AFACERI ROMÂNEȘTI – Cum dezvoltăm stocarea de energie pentru a avea facturi mai mici?Info · 13 noiembrie 2026
-
Au fost considerați de neînlocuit la conducerea celor mai mari companii din lume. Până când n-au mai fost. Ce s-a întâmplat cu Apple, Uber și Renault după ce și-au pierdut liderii care le-au construit succesul și ce urmează la Nvidia după plecarea lui Jensen Huang, care a zguduie gigantul AIEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Bucureștiul intră pe harta marilor evenimente internaționale: infrastructură pentru până la 8.000 de participanțiInfo · 13 noiembrie 2026