Versiunea completă
Companii

Mușat & Asociații reprezintă EFT în lupta cu statul pentru energia ieftină hidro

Comercianții de electricitate EFT România și EFT AG (Elveția) au dat în judecată firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hiroelectrica, pentru că a denunțat contractele directe de achiziție a energiei de la compania de stat.

Carol Dan - Mediafax · 26 iulie 2012 · 1 min de citit

Comercianții de electricitate EFT România și EFT AG (Elveția) au dat în judecată firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hiroelectrica, pentru că a denunțat contractele directe de achiziție a energiei de la compania de stat.

Cei doi comercianți de energie sunt reprezentanți de firma de avocatură Mușat & Asociații, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru 5 septembrie, potrivit datelor Tribunalului București.

Administratorul special al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, a declarat că deocamdată nu a primit citația de la tribunal și că nu este surprins de decizia companiilor. Vulpescu a adăugat că decizia finală privind contractele directe ale Hidroelectrica va aparține Comisiei Europene, care a deschis o anchetă privind un posibil ajutor de stat ilegal acordat beneficiarilor.

Citește și