Nanni Beccalli, GE: Aderarea Romaniei la UE va accelera cresterea economiei
Nanni Beccalli, GE: Aderarea Romaniei la UE va accelera cresterea economiei
Potrivit reprezentantului GE, Nanni Beccalli, cand Spania si Irlanda au aderat la Uniune, in ciuda asteptarilor ca aceste tari vor incetini cresterea, efectul a fost exact invers. Spania si Irlanda au avut parte de un boom, iar acest lucru este de asteptat sa se petreaca si in cazul Romaniei si Bulgariei, care se pregatesc sa devina membre de la 1 ianuarie 2007.
“Noi ne orientam catre zonele care cresc, iar Romania este parte a Europei de Est, regiune cat se poate de promitatoare, alaturi de Rusia, China, India, Asia de Sud – Est, America Latina si Orientul Apropiat. Romania adera la Uniunea Europeana, iar asta va accelera cresterea si va aduce multe proiecte de infrastructura”, afirma reprezentantul GE.
GE, a doua companie din lume ca valoare de piata dupa Exxon Mobil, are operatiuni la nivel global, iar in Romania a facut in ultimul an un pas decisiv. Compania are cel mai diversificat portofoliu de activitati din lume, acoperind de la energie, industria aeronautica, servicii financiare la media si aparatura medicala, iar viziunea globala si-o aplica si in Romania, unde vizeaza mai multe sectoare. Cititi in ZIARUL FINANCIAR de maine mai multe detalii despre planurile GE pe piata romaneasca.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026