Versiunea completă
Business Hi-Tech

Napster se apara cu inversunare

Compania Napster a inaintat in fata justitiei americane probe potrivit carora utilizatorii tehnologiei sale sunt protejati de legea federala ce permite acestora sa copieze piese muzicale pentru uz personal. Acesta este si principalul motiv pentru care site-ul societatii nu trebuie inchis, au mai precizat surse oficiale

Iuliana Butuc Cerchez · 4 iulie 2000 · 1 min de citit

Compania Napster a inaintat in fata justitiei americane probe potrivit carora utilizatorii tehnologiei sale sunt protejati de legea federala ce permite acestora sa copieze piese muzicale pentru uz personal. Acesta este si principalul motiv pentru care site-ul societatii nu trebuie inchis, au mai precizat surse oficiale.

Napster a mai acuzat Asociatia Americana a Industriei de Inregistrari ca incearca sa o elimine de pe piata pentru a-si mentine controlul asupra unei industrii ce valoreaza peste 39 miliarde de dolari.

Asociatia a dat in judecata compania Napster in decembrie anul trecut acuzand-o ca, prin serviciul online pe care il ofera, permite incalcarea drepturilor de autor la scara larga. Tehnologia Napster da posibilitatea celor 15 milioane de utilizatori ai sai sa caute si sa copieze gratuit de pe Internet piese muzicale im format MP3. Pe 12 iunie, asociatia a numit site-ul Napster “paradisul pirateriei muzicale” si a inaintat o motiune prin care solicita emiterea unui ordin judecatoresc preliminar care sa oblige compania sa-si inchida site-ul inainte de pronuntarea verdictului definitiv. David Boies, avocatul companiei, sustine ca legislatia americana, in speta Audio Home Recording Act, in vigoare din 1992, permite clientilor Napster sa copieze muzica pentru uz personal.

Asociatia reprezinta interesele celor mai mari case de discuri din industria muzicala printre care Seagram, Universal Music, Bertelsmann, Sony Music si Time Warner iar proba sa de baza o constituie cateva studii care “certifica” corelatia dintre utilizarea tehnologiei Napster si scaderea vanzarilor de CD-uri. Napster continua sa argumenteze ca este un simplu furnizor de servicii Internet si nu este responsabila pentru actiunile clientilor sai.

Citește și