Nastase nu cedeaza la Resita
Nastase nu cedeaza la Resita
Guvernul nu isi propune “o atitudine bolsevica” de “nationalizare sau interventie” in cazul unor societati privatizate, iar, in ceea ce priveste Combinatul Siderurgic de la Resita (CSR), nu poate decat sa participe la medierea conflictului dintre patronat si sindicate, a declarat ieri premierul Adrian Nastase.
Primul-ministru a sustinut ca “a-i lua la bataie pe patroni si a-i fugari dintr-un loc in altul” nu reprezinta o solutie, aceasta putand fi gasita doar in instanta. El a mai spus ca Guvernul nu isi poate permite sa-i trimita pe ministri pentru a media conflicte de munca, in conditiile in care Executivul are “foarte multa treaba”.
Declaratia premierului vine dupa ce negocierile dintre sindicalistii combinatului si patronat, mediate de catre ministrul privatizarii Ovidiu Musetescu, au esuat din cauza angajatilor. “Solicitarea liderilor sindicali de la combinat de demitere a conducerii executive a CSR a blocat negocierile privind plata restantelor salariale si repornirea combinatului, a declarat Musetescu.
Nastase a mai spus ca salariatii de la CSR trebuie sa “judece” daca nerezolvarea solicitarii de schimbare a conducerii combinatului, in conditiile in care peste o saptamana va avea loc o sedinta a AGA, justifica blocarea negocierilor si a apreciat ca o asemenea situatie este determinata de faptul ca sindicatele vor sa arate ca ele sunt “cele mai tari si conduc fabrica”.
“Sunt tot felul de sindicate care vor sa ne plimbe prin tara. Sa fie foarte clar: sediul Guvernului este la Bucuresti” a spus Nastase, care a apreciat ca sindicatele au mai mult timp liber, pentru a se deplasa la Bucuresti.
Musetescu a mai spus ca in acest moment contractul de privatizare al combinatului, incheiat cu firma americana Noble Ventures, este valabil si ca sindicatele ar trebui sa renunte la anumite pretentii vizand conducerea actuala a CSR. “In economia de piata, patronul are dreptul sa-si desemneze propria conducere executiva”, a precizat ministrul.
La randul lor, sindicalistii s-au adunat din nou ieri dimineata in fata prefecturii nemultumiti de rezultatele negocierii. Cativa lideri de sindicat au propus ca protestatarii sa vina la Bucuresti, intentie la care au renuntat in cele din urma. Presedintele Federatiei Nationale Sindicale Metarom, Aurel Radi, i-a trimis o scrisoare deschisa premierului.
“Daca reprezentantul actionarului majoritar va obtine sprijinul pe care a declarat ca-l va solicita la Washington, ni se pare drept si echitabil ca salariatii de la CSR sa obtina un sprijin, cel putin teoretic, egal”, se arata in scrisoare.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026