NATO si evolutia lui spre Romania

Ideea infiintarii unei organizatii militare defensive in Occidentul Europei a aparut imediat dupa cel de al doilea razboi mondial, cand tendinta  de expansiune a URSS devenise o amenintare. A publicat atunci revista Foreign Affairs un celebru articol semnat X (numele autorului era George Kennan) care preconiza o politica de stavilire a comunismului, containment policy. Nucleul viitoarei organizatii militare s-a zamislit la Bruxelles in martie 1948 si cuprindea cinci state: Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta si Marea Britanie. Au urmat negocieri cu SUA si Canada privind asigurarea securitatii euro-atlantice, la care s-au alaturat Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia si Portugalia care au semnat in 1949 la Washington Tratatul Organizatiei Nord-Atlantice, NATO. In 1952 au aderat Turcia si Grecia, iar in momentul in care Republica Federala Germana a devenit stat independent, Tratatul s-a intregit in Europa Occidentala.
NATO s-a bazat juridic  pe Articolul 51 din Charta ONU – care afirma dreptul natural la legitima aparare individuala si colectiva. Coeziunea moral-ideologica era asigurata de un sistem de valori  – democratie, respect pentru drepturile omului, libera initiativa in economie, ceea ce explica vigoarea cu care s-a pastrat de-a lungul anilor.
O data cu prabusirea imperiului sovietic si a comunismului est-european a aparut necesitatea unei noi conceptii strategice a NATO. In 1991, summitul de la Roma a acordat o atentie speciala cooperarii cu fostele state comuniste, iar in 1994 s-a lansat o formula intermediara de aderare, Parteneriatul pentru Pace. Romania a fost primul stat est-european care a semnat aceasta formula.
La summitul de la Madrid, in 1997, s-a pus pentru prima oara problema invitarii Romaniei, dar nu a fost sa fie. Presedintele Frantei, Chirac, a pledat calduros cauza Romaniei, dar exista un studiu masiv american care documenta ca Romania nu este pregatita nici politic, nici economic pentru a fi primita in organizatie, asa incat presedintele Clinton s-a opus. Socotind, insa, ca pozitia geopolitica a Romaniei este importanta, presedintele american a facut o vizita de consolare la Bucuresti.
Romania a promovat cu energie Parteneriatul pentru Pace, iar in timpul razboiului cu Iugoslavia a acordat aviatiei NATO drept de survol si de folosire a aeroportului Timisoara.
Atacul terorist din 11 septembrie 2001 a constituit o cotitura strategica in evolutia istorica a  NATO. Americanii au suferit un seism psihic – s-au trezit vulnerabili la ei acasa, iar dusmanul era invizibil si imprevizibil, terorismul international. Centrul conflictului mondial se mutase din Europa in Orientul Mijlociu si Asia de Sud-Est. Un prim efect major a fost schimbarea pozitiei Rusiei, din adversara a extinderii NATO, a devenit aliata in razboiul contra terorismului. Important pentru Romania – Rusia nu se mai opunea extinderii NATO spre rasarit. In martie 2002 avea loc la Bucuresti summitul candidatilor la NATO, la care presedintele Bush trimitea mesajul istoric care pomenea extinderea robusta de la Marea Balitca la Marea Neagra. Un sir de evenimente si acorduri au creat relatii speciale romano-americane. La Constanta a aparut o cazarma pentru militari americani, s-au acordat drept de survol avioanelor militare americane si facilitati portuare la Marea Neagra. Toate au fost incununate de un act politic destept si curajos – semnarea cu SUA a Tratatului privind Curtea Penala Internationala. Romania este primul stat din Europa care semna acest acord.
Toate acestea l-au facut pe presedintele Bush sa declare ca Romania este varful de lance al NATO spre Est si au dus la vizita presedintelui american la Bucuresti.