Năuc, despre Facebook/ de Tudor Călin Zarojanu

Nici măcar nu încerc să înțeleg ideea de a avea pe Facebook 2.000, 3.000, 5.000 de prieteni. Eu am vreo trei sute și sunt oricum sufocat – și pe Fb, și pe mail, care mă anunță de fiecare dată când un prieten a spus “Așa e!” sau a dat un like.

Am intrat în comunitatea Facebook cu câteva luni în urmă. La început mă uitam cam o dată pe săptămână să văd ce-i pe-acolo și eram mulțumit că Fb îmi semnalează zilele de naștere ale prietenilor. Pe măsură ce am mărit lista acestora și mai ales după ce am început și eu să postez câte ceva, am început să primesc tot mai multe semnalări pe mail și, ce mai încoace-încolo, acum petrec cel puțin jumătate de oră pe zi în rețeaua socială. Din timpul alocat, cel mai mult consum ca să dau de CEVA. Asta pentru că, la o evaluare fugitivă, 30% dintre postările de pe Fb sunt poze, de cele mai multe ori lipsite de vreo explicație; 30% sunt linkuri la clipuri muzicale, tot fără explicații, 20% sunt linkuri la articole (aici măcar se poate identifica de la început o idee, un subiect, o temă), sub 5% sunt idei lansate chiar de utilizatorii Fb, iar vreo 15% sunt… nimic!

Poate-s eu nebun. Sau insuficient de inteligent. Dar faptele sunt următoarele. Că sunt unii care intră să zică “Bună dimineața!” (la care primesc 15-20 de comentarii!), e ok. Că alții pun, fără nicio explicație, fotografii frumoase, interesante sau haioase, e suportabil. Că sunt și poze din viața personală, tot fără explicații, trebuie să știi tu cine-i acolo și unde, mă rog…

Ceea ce mă șochează însă sunt frazele scurte care par să continue o discuție veche sau în orice caz pleacă de le premisa că știm cu toții despre ce e vorba. Ori nu pleacă de la nicio premisă.

Cineva (persoană publică, de altfel) scrie atât: “Să nu uiți, Darie”. Ei, bine, urmează 39 de comentarii în care prietenii persoanei se străduiesc să se prindă ce mesaj a vrut să transmită!! Inclusiv un preot, care oferă perspectiva creștină a problemei! Ăl de-a aruncat piatra-n apă nu revine niciodată!

Alt exemplu. Cineva postează o poză cu un vapor. Un prieten îi scrie: “300.000 amendă ca popa”. Nimeni nu mai spune nimic. Păi, nu e clar?

O să spuneți că sunt gelos pe ăia care au mii de prieteni. Vulpea, strugurii… Nu e cazul. Covârșitoarea majoritate a celor cărora le-am cerut prietenia (inclusiv persoane publice, cum zic), mi-au oferit-o fără întârziere, chiar dacă nu mă cunoșteau – după cum și eu am răspuns afirmativ la aproape orice solicitare. A atinge numărul maxim de prieteni admis de sistem e doar o chestiune de timp. Și răbdare. Și, probabil, motivație. Dar care-o fi motivația?

O să spuneți că sunt gelos pe cei care au timp să posteze de 30-40-100 de ori într-o zi. Asta da! Asta da! Îi invidiez sincer și profund. Ehei!, dacă aș avea timpul lor… câte cărți aș citi, cât de mult m-aș plimba, la câte spectacole aș ajunge..