Nautilus Fantasy/ de Ziarul de duminică

Joe Abercrombie

Jumătate de rege

Prima parte din seria „Marea sfărâmată”. Traducere din limba engleză de Liviu  Szoke. Prințul Yarvi a jurat să recâștige tronul pe care nu și l-a dorit vreodată. Dar mai întâi trebuie să supraviețuiască cruzimilor, lanțurilor și apelor dure ale Mării Sfărâmate. Și toate acestea cu o singură mână bună. Înșelatul ajunge înșelător.

Mic și slab în ochii tatălui său, Yarvi rămâne singur într-o lume în care nu contează decât forța brută și sângele rece. El nu poate mânui o sabie sau ține un scut, așa că trebuie să își ascută mintea ca pe o armă. Trădatul ajunge trădător. În jurul lui Yarvi se strânge o frăție care îl va ajuta să devină omul care trebuie să fie pentru a înfrunta toate intrigile și a răzbi în misiunea lui. 

Uzurpatul va ajunge, la rândul lui, uzurpator?

„O poveste despre trădare și răzbunare care m-a prins de la prima pagină și nu mi-a mai dat drumul.” – George R.R. Martin

Protagonistul romanului este prințul Yarvi, un tânăr care vrea să renunțe la pretențiile sale pentru tron pentru a deveni preot. Are o singură mână bună, este slab, împiedicat și mereu batjocorit pentru infirmitatea sa. Se ascunde de privirile celor curioși, parcurgând chiar și cu ochii închiși o rețea secretă de tuneluri, care au devenit a doua lui casă, evită confruntările, acceptă îndurerat insultele, iar cel mai bun prieten al său este Mama Gundring, care îl pregătește pentru cel mai important eveniment al vieții sale. Însă când un strop de fericire amenință să împingă norocul de tristețe în care trăiește, în ciuda deciziei sale de a întoarce spatele Jilțului Negru, când află că tatăl și fratele său au fost uciși, responsabilitatea care îi apasă umerii îl aruncă pe tron, unde este nedorit și privit cu teroare și dezgust.

 „Ar fi vrut să-i spună că-i lipsea curajul, dar îi lipsea curajul s-o recunoască.”

Anul trecut, în această perioadă, am descoperit „Prima lege” de Abercrombie. Nu cred în dragoste la prima vedere, însă inima mea de bookaholică m-a trădat de multe ori în ultimul an (mă uit la tine Peter V. Brett), după ce a fost vrăjită, înșelată, mințită și zdrobită în nenumărate ocazii; pentru asta, vreau să le mulțumesc autorilor de literatură fantastică, pentru că au reușit să mă transforme într-o cititoare agitată, ușor nervoasă, care țipă de încântare la apariția unui nou roman din colecția Nautilus fantasy, deși știe că o așteaptă câteva ore de neliniște și emoții, iar finalul o va lăsa epuizată și cu gândurile încurcate.

Stilul lui Abercrombie creează dependență după doar câteva pagini parcurse. Poate că ai o idee fugară în ceea ce privește acțiunea, poate că un personaj îți atrage atenția și ai tendința de a-l urmări cu neîncredere, de parcă îți este dușman de moarte, dar la finalul romanului o să ai un gust amar pe limbă, pentru că intuiția ta nu s-a apropiat de adevăr. Dar asta nu te va întrista. Din contră, o să ai un sentiment puternic de satisfacție: autorul ți-a păstrat tot ce este mai frumos, mai interzis și mai tulburător pentru final, în ultimele zeci de pagini, pe care le citești repede, clipind cât mai puțin, agățându-te de fiecare secundă prețioasă care te desparte de deznodământul mult așteptat.

„Victoriile glorioase inspiră cântece frumoase, Yarvi, dar cele lipsite de glorie nu devin mai puțin glorioase odată ce barzii au terminat cu ele. Înfrângerile glorioase, în același timp, sunt doar înfrângeri.”

Am regăsit tot ce mi-am dorit în Jumătate de rege. Suspans, mister, conspirații, trădări, personaje complexe, superb reliefate, pe care nu știi dacă să le urăști sau să le oferi șansa de a se apăra, sperând că vei afla motivul care le-a îndemnat să ucidă, să mintă și să fure, o călătorie palpitantă, prin ținuturi sălbatice și friguroase, o dezvăluire care te lasă cu un nod în gât, pentru că nu ai fost nici măcar aproape de adevăr, și o frăție care îmi amintește puțin de cea din „Prima lege”, un grup neobișnuit de aliați, care reușesc să te impresioneze și să te câștige de partea lor, chiar dacă la început nu îți pasă prea mult de soarta lor.

De ce sunt puțin necăjită? Pentru că romanul a fost prea scurt, iar lumea fantastică a lui Abercrombie a fost slab dezvoltată. Sunt personaje care sunt pomenite în fiecare capitol, dar pe care nu ajungi să le cunoști, deși știi, în inima ta de cititor înfocat și nerăbdător, că vor avea un rol decisiv în următoarele volume. Afli câte puțin despre zei, despre credință și religie, despre semnificația ascunsă a unor titluri și despre „situația politică”. Dar eu mereu vreau mai mult și sper că în „Half the World” o să primesc tot ce îmi doresc, mai ales dacă iau în considerare câteva recenzii citite aseară, pe la 3 dimineața, când nu am mai putut rezista.

Nu pot să spun foarte multe despre acțiune, pentru că aș divulga informații prețioase, spoilere care ar putea să îți transforme lectura într-una banală și neinteresantă. Așa că mă voi axa mai mult pe personaje, pe care le-am adorat, în ciuda acțiunilor întreprinse. Abercrombie nu ne oferă eroi, departe de el acest gând. Nu avem personaje puternice și capabile, războinici chipeși, pentru ca fanteziile să prindă viață în inimă și mintea cititoarelor, o poveste interzisă de iubire sau antagoniști care au fost din naștere răi și malefici. Avem antieroi

„Orice val zămisilit de Marea Mamă îl sălta, îl rostogolea, îi flutura veșmintele ude și-l făcea să tresalte și să se zbată, de parcă și-ar fi adunat forțele pentru a se ridica. Orice val îi târa șuierând trupul pe plajă și-l pedepsea abandonându-l, cu părul încâlcit și plin de spumă și de nisip, nemișcat precum un mănunchi de alge pe prundiș.

Yarvi se holba la el, întrebându-se cine era. Sau cine fusese. Băiat sau bărbat? Murise fugind sau luptase plin de curaj?

Ce importanță mai avea acum?”

Este trădat, scapă de moarte printr-un noroc neașteptat, apoi ajunge sclav pe nava Vântul din Sud, unde coșmarul abia începe. Zgarda metalică îi mușcă din carne cu fiecare împingere a vâslelor, lanțurile de la picioare îl țin prizonier pe bancă, alături de doi bărbați care sunt la un pas să parieze pe numărul de zile pe care le mai are de trăit, mâncarea e puțină și stricată, noaptea tremură de frig, în mizerie și în ploaie, dar există o fărâmă de speranță, un foc intern, care îl îndepărtează treptat de moarte: dorința de răzbunare.